Traian Rotărescu

Retrospectiv vorbind, nu pot decat sa ma minunez cum niste simple impresii, departe de a fi demne sa figureze intr-o vitrina cu expunere respectabila chiar „au cazut fix pe tiv”.

Daca tu le-ai vazut cu stea, e cu atat mai mult o nedumerire si nu pot decat sa ma inclin ca au corespuns asteptarilor tale.

Silvia,
sa lasam moliciunea pisicilor-poeme sa circule liber. Mai bine zis, sa intre acolo unde e primita!

Sarut mana.

Cei 316 sunt cei care au supravietuit.

De murit oricum mureau, insa a fost literalmente o „baie de sange”. Si daca eu m-am ales cu o poezie, cinste lor ;D

Genndy Tartakovsky

Incredibil, nu inteleg cum de am omis un comentariu atat de elogios si cu diagnostic corect. Ideea este ca am iesit din letargie si tocmai selectam material pt un al doilea volum, ocazie cu care mai si raspund, peste ani, parerilor ignorate pe moment sau, pur si simplu, de care nu eram constient.

Ca sa nu ma umflu in pene, insa (intrucat se vede ca m-ai citit pe indelete), in „reteta” mea, exista, intr-adevar, o comasare de elemente, cotidiene, livresti, conversationale etc si impresiile induse de ele. Asadar plec de la un cadru comun catre ceva pur subiectiv, in speranta ca macar schitele care sprijina textele vor putea fi intelese.

Chiar nu ma asteptam, ma simt jenat, dar asta e, capitolul e incheiat.

Irina, da, nu prea ma pot abtine cand vine vorba de asemenea insertii/citate/ precizari (in engleza). E ceva deja constant la mine. Bine, o si fac pt ca 98% dintre cititori inteleg.

Stefan, exact, erotismul nu trebuie fortat/ cosmetizat ;)

Stefan Petrea, cand scrii o faci pt ca asa simti (de cele mai multe ori oricum pierzi momentul inspiratiei). Ulterior intervine si autocritica; eu zic insa ca mai degraba conteaza propriul sentiment decat validarile venite din afara - daca primesti laude pe un text pe care-l simtit gol, atunci golul nu se umple.
Apreciez comentariul, peste timp.

Razvan, inca o data multumesc pt trecere. Aici titlul explica totul; din pacate mai ales in ziua de azi ne confruntam cu foarte multa sorditate care ne iese in cale zilnic.

Stefan Petrea, cand scrii o faci pt ca asa simti (de cele mai multe ori oricum pierzi momentul inspiratiei). Ulterior intervine si autocritica; eu zic insa ca mai degraba conteaza propriul sentiment decat validarile venite din afara - daca primesti laude pe un textx pe care-l simtit gol, atunci golul nu se umple.
Apreciez comentariul, peste timp.

Razvan, inca o data multumesc pt trecere. Aici titlul explica totul; din pacate mai ales in ziua de azi ne confruntam cu foarte multa sorditate care ne iese in cale zilnic.

Da, nu te plictisesti (nu ai cum) niciodata ca observator al acestor regate.

Emilian, asa e; fiecare poezie necesita un alt timp de coacere :) pentru a reprezenta epoca/ perioada in care a aparut cu acuratete.

Indiferent de incadrare/ etapizare, e ceva ce nu poate fi contrafacut.

Am primit semnul tau cu bucurie, mai ales ca nu ne stim, intrucat postez cu intermitente.

Autorul a ajuns deja aici la maturitatea în care suprapune două poezii, dintre care prima, condensată sub formă de titlu, acționează ca un capac pt textul principal, în „sine” -de unde și indiciul acelor „degete înghesuite”- fiindcă, fără o cale de acces, și conținutul „cufărului ideatic” devine, dacă nu irelevant, cel puțin lipsit de o formă palpabilă, structurantă.

Așadar, aidoma „rugăciunii” asupra căreia am fost avertizați, Ștefan Ciobanu conectează trăirile a două medii : unul vibrant, supus afectelor subiective și unul conceptual, schematic, universal, poezia fiind tocmai această polaritate dintre două forțe opuse care, aparent, s-ar respinge altfel.

Și iată cum totul devine clar prin această prismă: vedem cum se desfășoară „jocul mic al vieții” în care până și unbrele sunt ambalate, perisabilitatea unei lumi închise, condamnate, în maniera unui Bela Tarr, să se stingă în „marea umbră” pentru că, inevitabil, „noaptea tot vine”.

Inconștienți fiind, în lipsa acelui „sine” care guvernează microcosmusul, sigur că am sucomba automat (sau ne-am abandona fatidic) tuturor tentațiilor ivite, nu contează care, echivalând hedonismul cu libertatea de decizie: „aș avea libertatea să ciup iarba pentru noroc sau pentru trezire aș ronţăi pentru că mi-ar plăcea actul în sine, deci inconștient”. Dar, repet, ar fi o falsă libertate, una auto-indusă, totul culminând către un cataclism: „mirosul din jur ar fi așijderea ca la un dezastru rural”.

Numai că „totul este mereu altfel sau mereu invers” tocmai pentru că există și, cel mai important, se manifestă CONCOMITENT și un joc divin al vieții doar aparent supus arbitrariului, care scapă controlului și percepțiilor noastre și care ne ordonează conform unor repere prestabilite.
Viața curge printr-o conductă care, la rândul ei, e self-explanatory, fiind menționată aparent întâmplător: „și ar coti acest drum din când în când, ca o ţeavă de apă și gaz.”

Autorul a ajuns deja aici la maturitatea în care suprapune două poezii, dintre care prima, condensată sub formă de titlu, acționează ca un capac pt textul principal, în „sine” -de unde și indiciul acelor „degete înghesuite”- fiindcă, fără o cale de acces, și conținutul „cufărului ideatic” devine, dacă nu irelevant, cel puțin lipsit de o formă palpabilă, structurantă.

Așadar, aidoma „rugăciunii” asupra căreia am fost avertizați, Ștefan Ciobanu conectează trăirile a două medii : unul vibrant, supus afectelor subiective și unul conceptual, schematic, universal, poezia fiind tocmai această polaritate dintre două forțe opuse care, aparent, s-ar respinge altfel.
Și iată cum totul devine clar prin această prismă: vedem cum se desfășoară ”jocul mic al vieții” în care până și umbrele sunt ambalate, perisabilitatea unei lumi închise, condamnate, în maniera unui Bela Tarr, să se stingă în „marea umbră” pentru că, inevitabil, „noaptea tot vine”.

Inconștienți fiind, în lipsa acelui „sine” care guvernează microcosmusul, sigur că am sucomba automat (sau ne-am abandona fatidic) tuturor tentațiilor ivite, nu contează care, echivalând hedonismul cu libertatea de decizie: „aș avea libertatea să ciup iarba pentru noroc sau pentru trezire aș ronţăi pentru că mi-ar plăcea actul în sine, deci inconștient”. Dar, repet, ar fi o falsă libertate, una auto-indusă, totul culminând către un cataclism: „mirosul din jur ar fi așijderea ca la un dezastru rural”.

Numai că ”totul este mereu altfel sau mereu invers” tocmai pentru că există și, cel mai important, se manifestă CONCOMITENT și un joc divin al vieții doar aparent supus arbitrariului, care scapă controlului și percepțiilor noastre și care ne ordonează conform unor repere prestabilite.

Viața curge printr-o conductă care, la rândul ei, e self-explanatory, fiind menționată aparent întâmplător: „și ar coti acest drum din când în când, ca o ţeavă de apă și gaz”

In primul rand ma bucur sa ma (re)gasesc in compania unor agonisti cu pielea tabacita :) -in sensul bun al cuvantului- din vechiul echipaj, ma face sa ma simt mai putin impovarat de ani :)

E clar ca amandoi, avand simturile ascutite de cititori, ati intuit ce anume face un text bun (adica, hai sa zic, ce-l diferentiaza dintre cele "citibile" si doar atat). Pt mine, e inca un mare mister, fara fandoseala.

Odata cu experienta m-am convins insa ca daca e sa spui ceva, spui fara sa modifici de dragul accesibilitatii, adica pur si simplu, iti asumi sa nu fii inteles, cu riscurile de rigoare: ori esti considerat prea facil, ori prea abscons, ori whatever. Cine simte, simte. Si atunci, avand respectiva confirmare, te regasesti si tu in ""ceilalti".

Multuam de trecere si pardon ca n-am raspuns mai devreme,

Un text slab, cu cuvinte inventate (neângenunchiat versus semi corect ar fi fost ne-îngenuncheat), diacritice puse aiurea sau lipsă (mÂna, încercÂnd, Ți-am spus). Plus, la citire, lipsa virgulelor. Asta doar la nivel gramaticalo-grafologic, de fapt ce derajează cel mai mult sunt construcțiile facile, cu autorezolvare care se anticipează una pe alta din primele patru strofe. Pt mine, textul care stă în picioare începe din strofa a cincea, dar pt asta nu era nevoie de o introducere „lenghty” și care pare decupată din alt film (contradictoriu). Adică ni se prezintă începând cu titlul „there is no world behind the world.” dar înauntrul autorului se defășoară peisaje marine cu pescăruși în zbor (adică tot un fel de lume) și, ca să vezi, cu cel puțin 2-3 interlocutori, invocați sau imaginari (şi noi tot mai gāsim ceva de fācut de vorbit) Yury, Mary. Deci, alienarea cu care debutează textul este scurtcircuitată/ invalidată. Ce motiv ai mai avea să te plângi că „în zadar te uiţi peste umăr
ziua-n mulţime sau pe strāzile goale” dacă te refugiezi în conversații și dialoguri interiorizate ceva mai încolo?

PS: Dat fiind că nu te-am comentat până acum, să nu crezi că am venit setat pe „seek and destroy” dar, în ciuda celor patru stele, astea sunt motivele pt care pe mine nu mă convinge.

Da, desigur, bine spus „atestare” :) Doar că una spontană, fără a ține cont de luni și evenimente „implementate”. Martiele mi-a oferit, însă, într-adevăr, o resurecție și, dacă se bucură și alții alături de mine, cu atât mai bine!

Am primit și această steluță cu surpriza unui zâmbet sincer.

Radu,
sa inteleg ca, in sfarsit, s-a finalizat noua inetrfata a site-ului?

Principala mea sesizare este daca, in conformitate cu nivelul utilizatorilor, mai este posibila, dpdv tehnic, postarea "vizualelor" pe baza de coduri HTML (href)? Eu asa eram obisnuit aici.
Orice am incercat, nu aveam acces sau permisiune (la nivel 150) fiind atentionat din partea browserului. Aceasta situatie se mentine de peste un an, cred, daca ma uit la ultimul meu text in care inserasem imagini (evident, NU vorbesc de cele de tip articol, cu limita de 500K).
La vremea respectiva am presupus ca se fac updateuri, ca inca se lucreaza la site, si trebuie doar sa am rabdare.
Inca astept o confirmare: nu sunt acceptate decat ANUMITE locatii de "image hosting" gen FLICKR, WIX, etc...sau, pt a fi din nou vizibile, trebuie sa modific eu personal setarile browserului de unde postez?

Revin, de cate ori am ocazia, din hibernare, fiind fidel agoniei. Nu m-am dumirit cum (si DACA) in prezent mai functioneaza postarea "vizualelor" pe baza de cod HTML (href) asa cum eram obisnuit...Din cate vad, mai toate browserele interzic asta, indiferent de nivelul de utilizator. Daca ai vreo sugestie, e binevenita!

Tocmai pt ca postez destul de fantomatic, nu ma asteptam si la stelute. Mi-ai simtit trairea si fara sa asculti melodia din titlu, pe muzica lui Badalamenti din Twin Peaks! La buna vedere!

Uite ca intre timp, s-a cam dus si pandemia, ce a ramas, dpdv al poeziei, ramane impartasit alaturi de colegii de pe site!

PS> sper sa se rezolve si problemele tehnice care apar dupa inregistrarea unui nou text, eram pe microdoft edge adineauri si acelasi text aparuse postat de vreo 4 ori; am sters duplicatele de pe chrome, la alte texte anterioare vad ca dublurile au fost refuzate permanent.

Scuzati raspunsul intarziat.

Pt mine inseamna (scuze pt delay) parerea din spatele stelutei; aceste transformari si recombinari fara sfarsit sunt cele care ne valideaza, mai ales in... "campul poetic" :)

Multumesc de trecere!

Va multumesc pt observatii, am editat ce era de editat (observ ca sunt cam neglijent pe versiunea asta in care inca nu sunt posibile codurile html :(

Ma bucur ca exista cititori pasionati pe Agonia, care parcurg ce apare ( indiferent de nivel) ba chiar isi fac timp si pt a lasa o parere :)

Si da, cam asta e ideea, ca pt a fi "pe aceeasi lungime de unda" e nevoie de existenta a priori a DOUA (sau mai multe) subiectivitati care sa se contopeasca (sau nu).

Va multumesc pt observatii, am editat ce era de editat (observ ca sunt cam neglijent pe versiunea asta in care inca nu sunt posibile codurile html :(

Ma bucur ca exista cititori pasionanti pe Agonia, care parcurg ce apare ( indiferent de nivel) ba chiar isi fac timp si pt a lasa o parere :)

Si da, cam asta e ideea, ca pt a fi "pe aceeasi lungime de unda" e nevoie de existenta a priori a DOUA (sau mai multe) subiectivitati care sa se contopeasca (sau nu).