Traian Rotărescu

Pornesti de la un principiu firesc \"pasul inventeaza strada\" si ajungi la suficienta \"comunicarii normale\" care este, ipso facto, una limitata, tocmai din cauza exactitatii exprimarii. \" cunoscutul ne contrazice\" fiindca l-am crezut a fi un scop la care putem ajunge urmand o traiectorie liniara, trasata dinainte. Ne-a placut sa-l credem asa.

Restul musai sa ramana \"nescris\" si deci, ininteligibil.

Dar, pt a ne autoiluziona in continuare, (doar nu am venit degeaba) ne multumim cu ce ne-a ramas la dispozitie pe parcurs: ne luam de fumat, de iubit, de raspuns si intrebat etc A fi perfect egal echivaleaza cu \"ne vom intoarce spasiti cu buzunarele goale\".

Vine insa un moment cand autodidacticismul se dovedeste insuficient: intr-adevar \"sângele nu se mai joaca de-a carnea\". Pana la urma suntem niste pahare care vor sa sufere, nu doar simple recipiente ale sangelui altora, mai cu simtire :)

Marele extraterestru, necunoscutul, se substrage valabilitatii corectitudinii, pt ca masura lui nu este definita de dreptatea noastra (ceea ce consideram a fi dreptate)

Adrian Firica, podul e unul barcelonez :)

Dana, de cand trebuie \"sa te pricepi\" ca sa-ti placa? Am ales poza pt ca pare sa duca spre cer. Plus senzatia de imponderabilitate, bine intuita de tine.

Alexandru Maria- da ai dreptate. Si daca tot ti-e greu sa intelegi, e o poezie vizuala. Vei gasi multe pe site, daca e sa le cauti. Probabil ca majoritatea \"pseudopoetilor\" care au ales aceasta forma de exprimare iti va raspunde variind tema stereotipului \"a picture says 1000 words\".

Stefane tie nu am de ce sa-ti explic cum sta treaba: exista poezia imaginii, a replicii - filmului in general- + punerea in scena filtrata prin subiectivismul meu. In rest totul e posibil ( mai ales dezamagirile)

Calin, poezia nu poate explica totul dar se poate infrati cu suportul vizual. Am facut o alegere, de altfel ca toate \"personajele\" implicate, inclusiv cele din subtitlu.

* și tu să FII cumva în ochii mei

...pt ca stii ca am dreptate =D

Ela= voi corecta; atentionarile sunt binevenite.

Dane- mai mult chiar: fiecare atom din oricare par poate fi acel cablu de date. fenomenului de \"remote viewing\" i-au fost alocate milioane de dolari, mai ales in timpul razb. rece si i-a fost stabiliat chiar o metodologie destul de simpla, se pare. Asta voiam sa arat, ca poetii l-au aplicat, desigur multi fara sa-si dea seama, chiar si in afara traditiilor parapsihologice care-l valideaza.

Li- Atunci iti doresc sa te bucuri de poezii cifrice calde :) A, e o marturie (demonstratia a ceea ce am simtit eu) N-a devenit Demonstratue decat dupa ce am aflat ca se incadreaza intr-un curent mai mare, nu avea rost sa fiu cabotin, erau nume mari in spate. You should see the movie, says it all. Si chiar daca nu ma luminam niciodata, perspectiva nu se schimba, tot centrul unui cerc ramaneam.

Stefan- hmm, m-am lasat infuzat spre final, iti dai seama puteam continua ore in sir cu asociatiile astea, fistichii, aparent arbitrare.

Nea Gogu- Nu va lasati degringolati naratorial; totul este permis... cu proxima ocazie am sa apelez si la mail.

prima data am citit \"sa ploua cu sare\" -dar atunci fiintarea capata o nota \"exceptionala\" de exceptie :) adica, de raritate, mai mare decat ploile cu soare care nici ele nu abunda.

Desigur stefan nu se intampla in toate zilele (si atunci, poate neobservat de nimeni) dar, chiar daca ar putea calca pe apa, tot n-ar putea strivi literele prelinse; privilegiul autorilor de-a fi niste naufragiati, de-a lasa in urma lor semne, imagine borgesiana. Intr-un fel, cioburile pe care le striveste sunt sau devin deja inutile odata ce si-au sangerat intelesurile.

Pasarea maiastra se ascunde cu un scop, e o prefacere, ironia mea ar putea-o chiar eticheta drept exemplu de strategema feminina...hehe nu ideplineste un act in sine, pentru sine, o validare, de aici si titlul \"poemul lui stefan\" doar autorul are dreptul sa-si descrie \"intamplarea\".

Stai linistit, nu dau stea.

LN ne arata cum își cultivă un poet, în sensul transcenderii, al depășirii, inaccesibilitatea dorințelor: acestea, la început familiare și jucăușe, urmându-i părintescul îndemn, cresc într-adevar atât de mari încât la un moment dat își dă seama cât de mult s-au înălțat devenind, aidoma merelor verzi din vârf pe care \"nu le poate mânca\" obiecte sacrosancte la care nu-i (mai) rămâne decât să se închine.

Știa, desigur, că nu vor rămâne niște copii tratați cu indulgență de lumea actuală a cărei vitalitate (aerul) nu-l mai interesează: ”de la un timp ignor mult prea multe lucruri”.

Deși era conștient de condiția precarității fericirii, alternativa aleasă, de a se retrage din locul unde \"fiecare își vede de ale lui\", în primul rând fiindcă are tot mai puține lucruri de admirat - ”era o doamna in varsta dar distinsă” și el are permanent această dorință, de a descoperi frumosul în lucrurile supuse principiului lui Lavoisier, chiar și în cele sordide- nu este scutită de surpriza înstrăinării idealurilor sale ajunse dincolo de sfera umanului cotidian.

Ioana, desi pana acum in ce priveste comentariul adresat mie ai fost cu desavarsire indreptatita sa crezi ca, alta virgula :)...din cauza lipsei mele de recatie in a-ti raspunde, a fost doar o vorba in vant... comeentariul nu l-am observat decat ...astazi.

E(ra) si va ramane foarte singur trandafirul ala.

Nu te stiam atat de idealist- ma surprinde cand eu insumi sunt focusat sub aceasta lupa ( a idealismului) atribuindu-mi-se \"sensuri albe pentru zile negre\". hehe, cine stie, poate ca de (prea) multe ori in poezie cuvintele proiecteaza imagini independent de vointa noastra.

Uite \"impricinata\" bermudeza in...coarne si copite.


Te asigur ca si mingea e reala :)

Calcam...dar nu ne stergem dupa. :)

\"cancerul singuratatii\" desi aplicat bagajelor (vezi bine, chiriasilor nu li se spune nimic) suna un pic prea pretentios...mai ales in aceasta simplitate a exprimarii, e singurul amanunt strident din apartament

as fi ales: sa nu moara de singuratate ca de-un cancer.

Nisoarea e una cu totul speciala, nu dezvalui motivul dar totul porneste de la acele prime versuri.

Raman in continuare un contemplativ.

Ti-a iesit un text de-o ferocitate scanteietoare, atat de intens polarizat incat arunca la mare distanta jerbele de idei care furnica (imi place sa cred) chiar si cei mai impasibili cititori.

Nu tii cont decat de ceea ce ai vazut; cum bine spunea Palahniuk in \"Sufocare\" pentru ca nimic nu este atat de perfect pe cat iti poti imagina. Simbolurile sunt expuse intr-o frenetica etalare electrificata, dezgolite de infinitele intelesuri care s-au atasat de ele, e ca si cum ai rupe nesatios hainele de pe iubita ta pentru a te bucura NUMAI tu de semnificatiile insantaneee, irepetabile, nu fltrate de conventiile traditionale, hermeneutici savante sau spectaculoase rasturnari de situatie in maniera senzationalului ieftin al televizizunilor limitrofe.

Remarc \"cel puțin unul, maxim doi prieteni buni care nu există/îmi aduc cadouri din aceleași motive\" si \"o viață a vieților/ mai bine două\" ca permutari ale numarului TREI (optzeci de cuburi din sticlă transparentă/ cu latura de 3 metri si \"știu unde pot găsi un exemplar frumos lucrat/al jocului pe care nu îl înveți niciodată.\" Acesta-i farmecul cel mai de pret: inepuizabilul.

Finalul incearca sa naruie viziunile, asta in cazul in care e deliberat aleasa rima seara-tara.

Si celelalt mici surplusuri, pe care nu mai stau sa le purec nu reusesc sa-mi altereze acuta impresie de suflu rascolitor care este la fel de nevinovat ca si un uragan inocent de victimile si daunele produse :)

Dumneata te strofoci de pomana, se vede ca n-ai retinut nici macar un singur detaliu din miile relatate in Caderea Constantinopolelui, una dintre cele mai vii pigmentate evocari istorice pe care le-am savurat.

E infinit mai usor sa persiflezi niste ramasite omenesti decat sa creezi un singur caracter autentic, cu specificul psihologic atat individul cat si al epocii complexe careia i-a apartinut, mai ales cand sunt vizate unice circumstante istorice, cu ramificatii hotaratoare in evolutia civilizatiilor.

Irina Kalamides, uriasul Cosmas, moartea nobilei Maria -i-am uitat numele de familie- urland sub smoala turnata de pe ziduri de proprii compatrioti, sau inginerul Urban, proiectantul tunului cu ghiulele de marmura, nu fac decat sa-mi demonstreze statura Dvs pipernicita de autor.

Pe care ati tinut mortis sa v-o evidentiati lasand comentariul Dvs.

In segmentul dintre filosofie (una eminamente estetica, poate suna pretentios dar intuitia musai sa fie formulata in cuvinte expresive) si cotidian se petrec atea existente.

Nici a mea nu face exceptie, am oferit un mic insight, cu austeritatea de rigoare.

Descriptivismul tine cu adevarat de zapada acum dusa, de unde si rememberul amintit de tine. De data asta macar am avut un substrat; chiar daca nu m-am implicat in a evoca, nici pura imaginatie nu este.

Si da, ciulinul e cel care inseamna fulgii dar subiectivitatea mea vede doar ce vrea ea sa vada (doar sunt cu mult mai multe forme decat cele 3 mentionate de mine)

Nu ma asteptam sa dai stele si pe texte de asemenea factura :)

interesul aratat textelor mele zgarcite in exprimare (cum imi plac mie) D-na Amalia.

Dar proprtia \"personalului\" investit aici este de maximum 50% de unde si incadrarea la poezie.

insa daca ti-a placut, asta nu ma face pe mine un mic ;) arghezi.

PS. Oare din cauza cartii cu jucarii ?

\"stramba din ochi suna ciudat, nefiresc\". Puteai spune ca \"isi ingusteaza ochii\" sau \"priveste stramb\". Ochii-s ochi, nasu-i nas.

Altfel, ma supui unui tir foarte precis, vers de vers.

Se evidentiaza versul cu planta seculara care inca mai are seva-n ea!

se vede ca m-am mai inteleptit :)

Fie supralicitam, ca atatia altii, zbuciumandu-ma fara rost, fie restrangeam intelesurile pana la a nu mai putea fi citit- cum de multe ori imi spunea prietena noastra Dana Banu.

Ma bizui pe comentariul Dvs care-mi indica atingerea acelei căi de mijloc. Sunt atasat de poza desi are scaderi tehnice, ca realizare.

Desigur, de context depinde totul. Pt ca, daca-l consideram pe Dali un poet al imaginilor pictate, n-am fi la fel de ingaduitori daca ar fi folosit el insusi aceasta expresie \"tocita\" sau \"oarecare\" intr-un text. E greu sa fii iertat pt cuvinte, fiindca toata lumea le cunoaste, implicit te judeca dupa ele.