Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Farmec în ritm de tango.

3 februarie 2007

10 min lectură·
Mediu
Prezența lui Felix Nicolau, de această dată în calitate de „ultim moderator la Deko” a garantat, asemeni celebrei secvențe, farmecul unui „tango spiritual” ce urma să aibă loc pe neteda, plină de riscuri, dar și de strălucitoare tentații pardoseală a interpretării textelor celor doi protagoniști: Cornel Ștefan Ghica și Daniel Stuparu.

Într-adevăr „pseudoproza” ultimului, prezentând, cu o concizie de planșă larousse, cele mai luxuriante încifrări „în cod german”, amprentate de specificul romantismului ale acelor preocupări ezoterice care i-au captivat și pe Umberto Eco, Jorge Luis Borges sau, recent, Dan Brown, autori „pe urma cărora merge și Daniel”, inventariind motivele „de gen”: al conjurațiilor secrete „anti-iudeo-masonice”, al „vânătorii secrete” Heiliger Jagd ( regăsit și în „Lolita” lui Nabokov, sub forma „sărbătorilor regale” ) , al pelerinajului, al zilei de „vineri 7 iulie 2005” unde, prin însumarea cifrelor anului se obține numarul magic 777 etc „l-au amuzat teribil”.

\"Photobucket

Riscul prezentat de un asemenea opus a fost comparat cu soarta cărților lui Hegel, de a fi citite „doar de el și Dumnezeu”.

Cosmin Dragomir a ținut să omagieze, printr-un moment de reculegere, plecarea dintre noi, la 57 de ani a „tânarului optzecist” Gheorghe Craciun recomandând poeților din generațiile ce i-au urmat manualul de teorie literara și antologia de poezie „Competiția continuă”.

\"Photobucket

Un amănunt demn de reținut i s-aparut și faptul că , în ciuda ambianței friguroase, puținătatea audienței întalnite aici covârșește numeric publicul obișnuit al titratului cenaclu euridician ( ceea ce nu mai era de demonstrat).
Deoarece, fără nici un dubiu, „nu este de acord cu livrescul”, trecând peste amenințările Norei Iuga și ipostazele Odiseului vazute în maniera Rodicăi Ojog Brașoveanu, atât „interfața polițistă” cât și „re-enumerațiile criptice” constatate în textul lui Daniel „taie apetitul cititorului obișnuit”, înstrăinându-l.

\"Photobucket
Daniel Stuparu

Despre poezia lui Cornel, aceasta trebuie temeinic scuturată de „problemele de sintaxă și formulările defectuoase” ( apoi întorcându-mă la munca prescrisă de Dumnezeu pe un contract/ într-o perioadă nedeterminată să încerc realitatea cu visul meu) „găselnițe rebusistice” (limba mare vorbind limba mica) „contextele aiuristice” (acolo doamnele beau cafeaua fără zahăr pătate cu rochii), trimiterile circumscrise stilului minulescian ( mâna de porțelan mângâind statuile) și, mai ales, stănescian, despre care ar fi fost mai bine să-și fi curmat exercitarea influenței „ad infinitum” (am vrut doar să nu-ți mai spun că și-n spatele meu mai stau celelalte cuvinte).

Ceea ce a gasit Cosmin „destul de bun” –și nu doar el- este următoarea strofă, care-l validează ca poet, având singularitatea și puritatea unei perle: „ și revin și întreb/ cât de lung e drumul/ dintre aripa și pasare?”.

\"Photobucket
Cornel Ștefan Ghica

Invocarea lui Borges l-a tentat și pe d-l Manolescu Gorun; comparativ cu absconsul „exemplar redat” în „Moartea și busola” Daniel Stuparu nu a depășit, deocamdată, cadrul unei „extrem de interesante pastișe”, cu atât mai mult cu cât același Borges a ținut să atragă atenția asupra „calomnierii amintirii nepătate a lui Pierre Ménard”, învinuit de rescrierea lui Quijote, neținându-se cont de invocarea magică a spiritului ficționalității pe care autorul francez și-a propus-o.


\"Photobucket
Manolescu Gorun

Câteva exemple interesante menționate de Mihai Tița, cu a sa receptivitate orientată în special către sinceritatea și deschiderea autorului spre cititor, receptivitate care respinge „complicarea inutilă a lucrurilor”, teoretizările, „forțarea decurgerii firești” a discursului poetic, dar mai ales obsesia creării imaginilor „care nu este încă meșteșug”: 1. „(mereu)/ Dumnezeu/ (ne) spune/ cum să ne ferim de Dumnezeu” -aici Mihai crede că argumentarea trebuia susținută pe ideea „de ce să ne ferim de D-zeu?” fiindcă nu toți oamenii se feresc, ba din contră, mulți sunt convinși că sunt creați dupa chipul și asemănarea sa, deci „nu au cum să se ferească de El”- 2. „nu te uita la mine/ eu nu m-am uitat azi/ în calendar”-subtilitatea acestor 3 versuri „transmite cu adevărat ceva cititorului” eliminându-se explicațiile exhaustive și „metaforele scremute și aparent complicate”- 3. amintita strofa cu drumul dintre pasare și zbor unde este în schimb sancționat pandantul ei: „atît de lung/ încât/ toate rănile/ devin continente” -nu acest fapt conta, rănile păsării, pe lângă explicația în plus care „frizează stupiditatea” se renunță la naturalețe, „cuvintele sunt scoase forțat”.
În concluzie, Mihai dorește „mai multă claritate în discurs” și o „conștiință a poetizării ceva mai serioasă”.

\"Photobucket
Mihai Tita, prim plan.

Sorin Despot și-a asamblat minuțios, asemeni unei puști englezești de vânătoare, instrumentarul critic letal , compus din termeni de specialitate preciși, cu eficiență verificată „one shot, one kill” : amfibologie, anti-metateză, epanalepsă, chiasm, zeugmă. (Cu un mic dar esențial amendament adus de Felix în privința indentificării chiasmului în formularea „ascultă-mă sunt eu/eu” citit eu per eu.)

Retorismul primului dintre procedee, ambiguitatea, după Sorin, de proveniență eminesciană „excesiv folosit devine previzibil” (până o să ne supună (cu)vântul/ singur printr-o mână de porțelan); alteritatea acestui pasaj scindează atenția pe nu mai puțin de 4 planuri.
Legat de titlul celei de-a doua poezii, plecând de la imaginea „fotografiei fără fond” conținute în text, acesta ar fi trebuit să fie „îmbinare de formă cu formă”, fondul, prin definiție avand aspectul consubstanțial.

Contrazicerile întâlnite tot aici generează absurdități: „uimit că mai pot trece o noapte/ fără să mor în ziua următoare” și quid pro quo-uri, confuzii semantice: „...așteptându-și contrastele bicolore/ în alb și negru”- albul și negrul nu sunt culori ci tonuri.
Elementele substituite, „metaforizatul cu metaforizantul” prezintă numeroase capcane cuiva care „se încurcă în procedee pe care nu le stăpânește” (eu îl țineam între stânci precum o umbra mișcându-și începutul)

\"Photobucket
Sorin Despot

Pe placul său, Sorin găsea finalurile, chiar și „voit revelatoare”: (și parcă-l aud pe Dumnezeu/ ieșind prea târziu după mine/ „băiete/ ai uitat restul”...)
Indezirabilă este și „plantarea” tuturor acelor paranteze, care dau naștere variantelor inevitabil clasificatoare deturnând unitatea unui text restrâns; în locul menținerii celei mai izbutite versiuni apare și alaiul celorlalte „minusuri” (vezi tu/ tată/ de ce pietrele/ nu ( mai) sunt pietre/ (de) atunci/ (de) când am știut/ pe unde/ au curs/ ploile...)

De altfel, chiar el, pus în fața contraexemplelor date de Felix și, surpriză, Radu Herinean în persoană, cu privire la modul de abordare „ca la carte” al materialului poetic, a recunoscut că „nu a văzut pădurea din cauza copacilor” identificând „solamente” doar abaterile ce contravin „bazei semantice”.

Felix a recurs la binecunoscutul citat al lui Macedonski „logica poeziei e ilogică la modul sublim” iar Radu a fost de părere că nu se vine cu argumentele analizei aplicabile prozei în explicarea unui text poetic, argumente pe care le respinge „în proporție de 99%”, oferindu-i și o cheie a înțelegerii mecanismului specific și autonom în care funcționează pluralitatea universului liric, cheie de domeniul evidenței ce reiese din selecția lui Cornel în poezia „din ceasu’ cu litere șterse” (după mine potopu’/ hai sictir/ și după mine critica/ aleargă să mă-ntrebe/ de ce port ceasul cu litere șterse-n/ limba mare/ vorbind limba mică).

\"Photobucket
Radu Herinean

D-l George Mihalcea, cu profesionalitatea autentică, fără fasoane, care-l caracterizează aprecia despre „Anul Schiller” că „livrescul nu este deranjant când creează atmosferă” ; principala calitate emergentă, atunci când „amanuntele au rolul lor bine precizat” este coerența.
Desigur, sunt imputabile, din cauza lipsei unei „minime atenții acordate pe text”, unele erori destul de naive: redundanța ( După cum bănuia, în fața fotoliului în care se găsea trupul neînsuflețit al profesorului se găsea o oglindă. Pe peretele dinspre răsărit al odăii inspectorul mai găsi câteva carți..etc), nerespectarea gradelor de comparație „titlul celei mai celebre opere a lui Hegel” sau ignorarea verbului-motor al narațiunii romanești, la modul indicativ prezent, în favoarea perfectului simplu.
Odată depașite aceste inconveniente proza lui Daniel este „perfect publicabilă\".

\"Photobucket
George Mihalcea

Cornel Ștefan Ghica riscă „să piardă pariul cu poezia” din cauza excesului de prețiozitate, (n-am vrut să-ți spun cuvantul care te-a întors cu spatele la mine uitându-te în oglindă peste tine în/ mine cu ochii tăi văzând ochii mei privindu-te) condiția esențiala fiind să învețe „să taie din sine” altfel, întrucât „nu practică jocul poeziei în valorificarea unui semnificat surprinzător” va fi perceput ca „un oarecare veleitar” al poeziei lui Nichita.

Felix revine cu noi precizări , cum ar fi trimiterea la fatala eră Kali-Yuga, în care predomină „tendința de a căuta noi și noi rosturi prin care omenirea decade în fața Divinității” (D-zeu spune cum sa ne ferim de D-zeu), ceea ce determină „degradarea purității glaciale în zăpadă” (te rog să nu prinzi (în)gerul/ între degetele tale/ și să-l faci/ zăpadă! )

Pentru Cosmin, victima unui ușor handicap locomotor, cunoscut în varianta populară sub denumirea de „șontorogeala”( posibilă manifestare în urma unei întâlniri cu un grup de admiratoare-menade înfocate) este irelevantă „încoretarea cu orice preț în termenii teoriei literare” acolo unde autorul a folosit spontan, total neintenționat respectivele figuri de stil; un credit mai mare îl are „critica intuitivă”, utilizată de Mihai Iovănel ca o miștocăreală asumată decât ineferențele „oarecum terne” practicate de Daniel Cristea Enache.

Este elocventă exagerarea hiperbolizantă „toate rănile devin continente” care, conform acelui standard de specialitate trebuie identificată ca „pululație”.

Textul lui Daniel, „scris în genul lui Ismail Kadare” în ce privește construcția topicii se axează pe „aliniere narativă”, nu pe artificialism, remarcă urmată de afirmația hâtră a lui Felix de implicit „omagiu poliției române” reprezentată de omniscientul inspector Andrei, personaj cu o memorie prodigioasă, întruchipare a „homo universalis”-ului renascentist.

Adrian Suciu, vorbind pentru prima dată în cadrul cenaclului, a constatat lipsa de implicare a autorilor, „fără pasiune în recitare, ca și cum le-ar fi jenă de ce au scris”, fapt ce denotă „absența mizei” pentru proza lui Daniel, care nu are ritm, „curge la fel de la un capat la celălalt” satirizând tipicul „polițistului redus intelectual” cu amănunte de prisos (un tip masiv cu privire tâmpă și ceafa rasă) și absența vitalismului în poezia lui Cornel percepută ca „un trup fără lichide, prin care nu circulă nimic\".

\"Photobucket

Ștefan Ciobanu opina pentru concentrarea în „versuri scurte” cert avantajoasă mesajului transmis de Cornel, în care obiecțiile nu-și mai găsesc locul datorită comprimării, caz ilustrat fără echivoc de poezia „(o) ascultare unitară”.

Paginile citite de Daniel, chiar dacă nu sunt incomprehensibil ermetizate, având numeroase trimiteri către titlurile în care au fost tratate problemele doar amintite în treacăt aici prezintă o ideatică „mult prea stufoasă, greu de urmărit\".

\"Photobucket
Ștefan Ciobanu

Un moment inedit a fost pitoreasca dovadă prezentată ca „autodenunț” de Gelu Diaconu, în sprijinul activității sale de publicist precoce: un venerabil numar îngălbenit al „Scânteii” din 1982 în care, conform prescrierilor limbii de lemn era glorificată activitatea „întâiului tovarăș al RPR.”

Gelu a continuat atragând și el atenția asupra alambicării „logicii inverse”- în mireasa șarpelui- și a limbajului sacadat care se repercutează asupra impresiei generale a textelor lui Cornel, „dublele conotații” daunând clarității mesajului, de unde optează pentru „avantajul minimalismului” în exprimare; la Daniel Stuparu remarcă „frazarea ampla”, pe alocuri „bolovănoasă” din cauza gerunziilor folosite.

\"Photobucket
Gelu Diaconu

Paul Bogdan a ținut să-l felicite pe Daniel Stuparu pentru ”acest experiment reușit”, comasarea „unei acțiuni de roman în 4 pagini”, a complotului țesut „din zeci de mii de trimiteri” care atestă „planul de idei” al unui „intelectual rasat, cu o minte meticuloasă” mai ales că vice versa ar fi fost, indiscutabil, un eșec garantat.

\"Photobucket
Paul Bogdan

Andrei Ruse nu și-a exprimat părerile la adresa textelor citite, considerând, poate, că nu mai este nimic de adaugat, în schimb a profitat de opțiunea prezentă la sfârșitul cenaclului pentru a lectura ceea ce a găsit semnificativ , corespunzător afinităților sale, din alți autori; în cazul de față poezia „george” de Mihai Tița.

\"Photobucket
Ra

Un cenaclu dens, animat , în urma căruia Cătălin Goian König a propus ca viitoarele ediții să fie înregistrate, considerând că difuzarea , în cadul unor televiziuni, are un suport real pentru a fi susținută și implementată.

\"Photobucket

Moderatorul următoarei ediții a fost nominalizat Marius Marian Șolea.

Fotoreporter de serviciu, responsabil cu imaginile prezentate, Constantin Paiu.





01811
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
1.940
Citire
10 min
Actualizat

Cum sa citezi

Traian Rotărescu. “Farmec în ritm de tango..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2007/02/farmec-in-ritm-de-tango

Comentarii (18)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@andreea-bogdanoviciAB
O cronică bună, imaginile sunt bune.
Mi-a plăcut cum ai expus cele întâmplate la cenaclu.
Felicitări.
0
@carmen-mihaela-visalonCV
S-a schimbat \"conceptul\" inserare a fotografiilor sau domnitele cuvantului au lipsit de la acest cenaclu?
0
@carmen-mihaela-visalonCV
\"conceptul\" de inserare a, nu \"conceptul\" de inserare
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
ce ar mai fi de spus e ca Despot l-a acuzat pe Cornel ca se sparge in figuri (de stil) si a reprodus un intreg curs de teoria literaturii si ca Adrina Suciu i-a acuzat pe autori ca nu citesc cu patos. L-am corectat, pt ca simtzeam eu cat de pasionali erau cei 2. Insa frigul il facuse si pe calitul ispravnic Marius sa-si ia tzundra pe el. Dar Grigore Ureche e un elegant, care ne aduce pe linia de plutire. Cu chiasmul ala era putin altfel. ai facut bine ca ai redus ploaia de citate
0
@sunet1S
sunet1
de ce te cari din functia de moderator?
zau asa
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
pt ca am bun-simtz, nu ca Kulturalnicii nostri,aceiasi de 10 ani, care nu se mai dau jos de pe sticla. Si pt ca tind sa devin bufon, e ceva ce tine de natura mea intimista, zau ashea ;)
0
@sunet1S
sunet1
eu ce ma fac?
ca eu pe tine te iubesc
chiar daca ai bun simtz

pai fac ce a facut regele mihai - greva regala pana te intorci inapoi macar din cand in cand nu mereu
0
@amalia-cretuAC
Amalia Cretu
Da! am fost prezenta, ca simpla cititoare de poezie. Deosebit de impresionata sunt de modul pertinent in care Felix Nicolau a moderat intalnirea si a realizat acel liant necesar intre opinii diferite, astfel ca intregul eveniment sa aiba substanta si stil.
Apreciez, in mod deosebit, felul in care oameni de litere sau de presa-George Mihalcea, Gelu Diaconu, Felix Nicolau, Adrian Suciu-si, mai tinerii Mihai Tita, Sorin Despot sau Cosmin Dragomir au abordat cu maxima seriozitate si profesionalism aspecte care tin de fondul, si nu (exclusiv) de forma poeziei/prozei romanesti contemporane. Nota bene, pentru climatul autenticitatii, solicitat de Cosmin Dragomir. Deosebit de obiective, analizele facute de Stefan Ciobanu si Manolescu Gorun, care au evidentiat necesitatea inlaturarii explicatiilor exhaustive si a notelor livresti din lucrarile prezentate de Cornel Ghica si Daniel Stuparu.
In opinia mea, cenaclul este si poate fi un excelent prilej de afirmare, promovare si lansare a tinerelor talente.
Pentru cei doi protagonisti ai intalnirii din 3 februarie, faptul ca au intrunit atatea \"luari de cuvant\" poate fi considerat ca o reala apreciere la adresa a ceea ce au scris, pana acum. La obiect, au fost si notele critice, care nu au lipsit. Deosebite aprecieri pentru imagini, stil si fideleitate in redarea intalnirii, pe care, permite-mi Traian Rotarescu sa o consider: eveniment cultural. Te felicit.
aprecieri deosebite, amalia cretu
0
@andrei-ruseAR
Andrei Ruse
traian, am lecturat pentru cu totul alte motive pe care ma mir ca nu le-ai sesizat, iar cel mai practic pentru mine a fost acesta: am vrut sa vad cat de atenta este lumea prezenta si mai ales la ce. odata ce am avut raspunsul indirect, am hotarit ca ma pot lipsi linistit de cateva editii ale acestui cenaclu si te rog nu interpreta ca spun ceva din rautate. :)

RA.
0
@daniel-0020103D
Daniel
Tin sa multumesc celor care au fost prezenti pt participare, cat si pt observatiile (mai mult sau mai putin) pertinente facute cu ocazia lecturii din aceasta sedinta de cenaclu. Gandul meu (bun) se indreapta mai cu seama spre Felix Nicolau, Paul Bogdan, George Mihalcea si Traian Rotarescu, ale caror comentarii s-au apropiat cel mai mult de intentiile autorului la nivelul decriptarii unui text voit alambicat. P.S. Cineva a observat bine mai sus, a fost o petrecere a burlacilor. ;)
0
@traian-rotarescuTR
Andreea- ma gratulezi; carnetul meu(de note) nu-si mai incape in...coperti :)

Carmen- chiar asa fost, Evele mai reticente sambata asta. Matbe you could provide some back-up.

Felix- hmm am fost doar ceva mai mistocar, de citate n-am scapat nici de data asta, din sala ne vei urmari mai bine, cred eu ( poate il convingi pe Mihai Zabet sa-ti tina el locul, ce zici? )

Amalia- Imi pare rau ca nu te-am depistat :(. Maybe next time. Dar martori ca tine (simpli cititori de poezie) e permanent nevoie, prezenta voastra intretine \"evenimentul cultural\"

Andrei- nu citesc gandurile; daca pt tine textul colegului tau de blog nu avea decat relevanta unui experiment(esuat) asupra atentiei generale( care, oricum nu se putea mentine, cronologic la aceleasi cote de la inceput pana in momentul ales de tine) erai liber sa alegi orice..iar lipsa ta anuntata aici nu e nici ea o dovada de \"resident evil\" :)

Daniel- receptionat gandul bun; imi pare bine ca te-ai ales si cu foloase. Burlaci, burlaci, dar nu canibali feroce care jupoaie epiderma de pe autori. Si doar stim ca te bucuri de credibilitate atunci cand afirmi ceva.
0
@andrei-ruseAR
Andrei Ruse
experimentul pentru mine nu este esuat, chiar deloc. :)
cat despre prezenta mea, nu cred ca esti in masura sa o analizezi tu in orice fel, tocmai ce ti-am spus sa nu privesti cu rautate ( sau patetism ); dar deh, puteam sa ma astept de la altceva ? :)

RA.
0
@cosmin-dragomirCD
Cosmin Dragomir
ziarul nu era scanteia ci o editie \"la datorie\" din 1982 si nimeni nu am mentionat lupuiala lupilor tineri adica, mai precis, acel A4 printat asezat deasupra capurilor lor. o fost misto din punctul asta de vedere
0
@a-0019767A
a
În momentul în care l-ați citat pe G. Mihalcea, ați scris: \"livrescul nu este deranjant când crează atmosferă\". Corect este: \"creează\".
0
@adrian-suciuAS
Adrian Suciu
Mamaaaaa, da\' urit mai sint!!! Domnu\' fotograf, puteai si mata sa mai retusezi putin poza aia, arta nu reflecta realitatea \"fotografic\"! :P
0
@jhyt8rkji78okliuJ
jhyt8rkji78okliu
nu uita sa mai scrii si poezie din cand in cand, ok?
0
@catalin-gaian-konigC-
mai \"facut\"...footbalist...Goian este la Rapid sau la Steaua, conteaza mai putin. Numele este GAIAN...si sunt producator si realizator de emisiuni tv.
Propunerea de fapt a venit mai demult...nu am avut cum sa materializez proiectul la Realitatea, \"teveul\" de unde am plecat in toamna. Daca se va putea la postul unde sunt acum, ramane de vazut, in urma unui pilot pe care il doresc \"facut\" in sensul de produs, material editat, montat... \"pachet\" sau \"conserva\" cum se mai spune \"televizionistic\". Cu siguranta insa, un lucru bine facut intr-o emisiune cu cel putin \"iz\" literar, (cazuri in care deraiaza datorita micilor razboaie civile, care uneori fac \"raitingul\", si aici depinde..), se poate face, numai cu sprijin din partea voastra, a tuturor, ma rog a celor care au o aplecare spre media tv. si care stiu sa vorbeasca, si cum sa vorbeasca, fara a se da prea mult in spectacol...As vrea sa nu supar pe cineva cu felul in care vad emisiunea, si cum am pornit dialogul, dar am sa revin, daca nu astazi maine cu siguranta postand proiectul, asa cum l-am gandit jurnalistic si viabil. Pilotul, va spun din start va trebui sa fie orientat dupa \"soare\", care \"soare\" in situatia data, este practic cunoscut foarte bine doar in cercul celor care navigheaza pe saituri literare. Trebuie sa-l ambalam, sa-l coafam, sa-l facem digerabil. Asta nu se poate intampla inainte de a spune, privitorilor si ascultatorilor, publicului care nu este intotdeauna omogen si atat de bine informat, cu ce se mananca, de unde vine, cum vrem sa defilam, pe strasse-ul numit STICLA...a se subintelege ecranul tv, cui foloseste daca foloseste cuiva.. este de bine sau de rau, in sensul ca ar putea dauna sau schimba ceva in alinierea elitelor, si apoi sa trecem la literatura propriuzis. Trebuie sa ne gandim cum \"ne\" definim, si aici ma includ si pe mine...va dati seama deci ca ele deciziile vin din int. nu din ext. si m-as bucura sa fiu luat in serios, pentru ca de nu luam in serios o astfel de oportunitate, vin altii si se \"instaleaza\" pe esichier. Te salut cronicare
Va salut pe toti...
0
@traian-rotarescuTR
Cosmine, asa-i, n-am aruncat ocheade si in spatele salii, pandeam reprezentatia din fata ( cu vulpuieli si hieneli cu tot :)

Alex Radu- Corect, amendamentul e perfect valabil, dar in cazul editarilor, cum s-a mi s-a mai intamplat, e posibil sa dispara tagurile pozelor...

D-le Gaian, m-a pacalit rezonata numelui dvs, intalnit in linkul semnaturilor presarate pe site; in consecinta am adaptat-o, fiind ferm convins de \"retus\" la normalitatea \"urechista\" a limbii.
Won\'t happen from now on.
0