Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O conversație sclipitoare

1 min lectură·
Mediu
Poetul trece iluminat de o conversație sclipitoare …
Nu mai vorbește de mult cu nimeni,
nici cu fantasmele, nici cu natura …
Ar putea foarte bine să tacă –
e mai onest să nu diluezi Cuvântul
prin cuvintele tale –
dar nu poate renunța la reverențe și protocol,
de-aceea conversează sclipitor,
iar tot ce-și mai dorește
este ca moartea să fie politicoasă.
El nu are drum, nici popas,
ci trece
sub raza soarelui străin, în peisajul rece,
până când, în noapte, nu se mai vede sclipind
decât conversația.
(volumul \"În acte, ești viu\"-2001)
044.308
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
93
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Traian Calin Uba. “O conversație sclipitoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/traian-calin-uba/poezie/224622/o-conversatie-sclipitoare

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Traiane, așa nu merge. Ultimele poezii postate de tine au prea puține vizionări și nimeni nu îndrăznește să comenteze. E drept, poeziile tale sînt greu de comentat. Bagă și tu un organ , o vomă, puțin sînge, măcar un coi, și să vezi ce surprize vei avea. Iar recomandări n-o să mai pupi curînd, alte tendinte estetice se prefigurează, citește textele recomandate și te vei convinge.
0
@traian-calin-ubaTUTraian Calin Uba
Liviu, eu am semnalat mai de mult ceea ce spui, în comentariul intitulat “O politică editorială perdantă și compromițătoare,” dar editorii s-au făcut că plouă. Schimbarea direcției estetice de care vorbești, a început prin “desființarea” ta de către Felix Nicolau, de la amvonul site-ului și se situează la antipodul crezului estetic exprimat în manifestul boierist. În realitate, pe site sunt promovate secrețiile și dejecțiile de factură “douămiistă”; au nevoie de cât mai mulți proști pe care îi promovează pentru că vor să păstorească un site “de mase”. În aceste condiții, criteriul “valoric”este de natură cantitativă, nu calitativă…
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
lurat , prelucrate sunt versurile tale - uneori tari , tablete seci chiar pentru unii -
ce ma uimeste , ca sa nu stun altfel , sunt comentariile pe care le citesc de citeva zile la si de tine....m-a intristat, n-am inteles, oricum nu inteleg multe si nu cred ca numai distanta si zecile de ani distanta fata de romania si de tinara generatie sunt de vina...
cind converseaza poetii si ramin conversatii sclipitoare este una , iar cind aproape fiecare scriitor de limba romana se detaseaza atit ca nu se mai poate articula fara urmari despre ceilalti, e uimitor ca sa nu spun altfel...si poate ca acum inteleg de ce draga Traian nu am mai publicat in romania, oricum stilul meu este invechit, eu raminind o realista diluata si oare cine are nevoie pe hirtie de asa ceva
noroc mare ptr mine ca ma pot ascunde in virtual, nu-i asa
0
@traian-calin-ubaTUTraian Calin Uba
Hanne, iartă-mă, nu înțeleg ce vrei să spui, oricum, mulțumesc pentru lectură. Chestia aia cu “stilul învechit” o iau ca pe o figură (de stil).
0