Mediu
Slugă a Divinului,
hoinar în astă viață,
rob din ceața chinului,
iubesc orice dulceață.
Mama, ea m-a învățat,
având grijă de mine,
tot greșind... m-am deșteptat,
acum… merg doar spre bine.
Jarul luminează-n foc,
inimile noastre ard,
e fantastic acest loc,
stând sub stele, lângă gard.
Trăim aceste clipe,
efemere ca un spic,
o lume de risipe,
în iluzii, de nimic.
Numai după ce am gustat,
ca și a vieții miere,
am văzut, am cugetat,
Raiul ce mult, mult cere.
Niciodată nu am văzut,
atât de aproape, Zeii,
rămăsesem prea tăcut,
e... cum știau evreii.
Din poze...au apărut
Isus și cu Fecioara.
Vai, de ce nu am știut
iubi, cu inimioara!
Nu mai pot ca să greșesc,
am aflat de ce trăiesc!
002.521
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Toth Arpád
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat