Poezie
Trebuiau să poarte un nume....
2 min lectură·
Mediu
Dumnezeu n-a existat…
A existat numai un Univers frumos
La o margine de necunoscut
Unde stelele au lumini albe
Ca lacrimile unei pleoape nepătate
Și niște trupuri ca niște proiecții efemere
În care sufletul își avea templu sfințit
Și, mai ales au existat niște oameni simpli
Pe care-I chema : David , Iisus
Mohamed
Sau mai simplu : ciobani sau pescari
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul mesei rugăciuni-
Tatal nostru și Psalmii…
Dar fiindcă auzeau mereu
Vorbind la stâna lor voci neauzite
Plecau să se bată cu himerele
Și cu fariseii și cu cărturarii
Și cu ispitele
În timpul care le rămânea liber
Între prelegeri
Acești oameni făceau din viețile lor
Dogme
Pentru lacrimile sufletelor înduioșate
De curgeau rugăciunile la vale
Pe toți munții Golgotei și ai Taborului
Și ai Egiptului și ai Maslinilor
Și ai altor tări arabe.
Au mai existat și niște codrii adânci
Și un tânăr care plângea cu ei
Leganandu-se aceștia fără vânt
Acest tânăr cu ochi mari
Cât istoria lumii
Trecea bătut de bice
Din cartea veche în cartea vieții
Tot plângând pentru oamenii luminii,
Ai dreptății, ai iubirii
Care erau mereu mai puțini
A mai existat și o cruce uriașă
Și doi, trei evrei
Care știau să răstigneasca toata iubirea
Într-un sărut…
Și o pasăre sau niște flăcări
Care tot colindau pe deasupra lor
Cautand nu mișcatoare șesuri
Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume
Li s-a spus
Dumnezeu…
001.796
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- toma razvan gabriel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 244
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 50
- Actualizat
Cum sa citezi
toma razvan gabriel. “Trebuiau să poarte un nume.....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/toma-razvan-gabriel/poezie/14002140/trebuiau-sa-poarte-un-numeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
