Tofan Alexandru

Pribeag, ostenit imi caut cararea Prin ape, prin aer, prin haosul eu Mie teama, sunt ud si rupta-mi-e haina Si-n jur e doar ploaie, tiranicul ras. Cararea ingusta imi strange fiinta Si

Cu mainile stranse, genunchii plecati Te caut prin lume iar Doamne, Mi-e sufletul rana si gandul vrajmas Si-n jur e tot noapte si iarna. Pustiul si piatra imi stau in carare Si frica

Cind m-am nascut, eram o floare frumoasa cu petale de catifea purpurie, cu frunze verzi ca marea si cu tulpina neteda si blinda. Un trandafir. Si daruiam dragoste,

In primavara aceea luminoasa, pe cind se iubeau, Ea scuturase fara ca El sa stie ramura plina de alb amarui a unui cires inflorit si o petala delicata

Moartea-mi este aliat, Moartea-mi abunda visurile... Nu shtiu...mi-e mintea ratacita, Gandurile-mi fug spre nicaieri... Moartea-mi este iubita... O iubesc...pot s-o manipulez... Ultimul

O frunza argintie de castan cade pe pamantul umed, Mi-e sufletul sarac, golit parca de acelashi sunet... Acelashi sunet de vioara ce-l aud de parca-mi bate... Drept in inima, sufletul sa mi-l