Despre Spinii Trandafirului

Cind m-am nascut, eram o floare frumoasa cu petale de catifea purpurie, cu frunze verzi ca marea si

cu tulpina neteda si blinda. Un trandafir. Si daruiam dragoste,

caldura si gingasie, crezind c-am fost menita

sa fiu floarea iubirii. Si nu stiu cine a gresit - eu, daruind prea

mult, sau ei, cei care n-au stiut sa inteleaga,

caci au trecut prin viata mea si miini care m-au smuls cu brutalitate,

dar nu ca sa le bucur viata, ci ca sa

ma arunce-n calea talpilor care n-au intirziat apoi sa ma nimiceasca.

Cind am renascut din singele petalelor strivite cu rautate in tarina, purtam inca pe trup urmele

caderii, pedeapsa pentru vina de a fi iubit prea mult. Si atunci

au inceput sa-mi creasca spini pe tulpina

subtire.

Apoi ai venit tu sa ma culegi cu infinita dragoste, sa-ti parfumez

noptile si sa-ti inseninez zilele. Dar

eu n-am stiut sa te recunosc. Si te-am ranit tocmai pe tine, care

erai adevarat. Cind am inteles, ti-am cerut

iertare. Dar nu m-ai crezut. Atunci, ca sa ma ierti, mi-am lepadat

iar spinii, in semn de umilinta si ti-am

ramas din nou plapinda cum fusesem inainte sa vii. Si atunci m-ai

iubit si am fost parfumul noptilor tale si

lumina zilelor tale.

Acum sunt iarasi singura si vulnerabila. Nu ma mai pot apara de

nimeni si de nimic: am ramas fara

spini si fara tine. Spinii mi-ar putea creste iarasi. Dar nu-i mai

vreau, desi mi-e teama. Mi-e teama si de o

noua rana, dar si de-o mina blinda. Mi-e teama de oricine care nu

esti tu. Si-mi refuz spinii fiindca te

astept. Poate ca nu te vei intoarce niciodata si voi muri strivita

de rautatea lumii, dar daca vei veni, vei sti

sa ma recunosti; dintre milioanele de flori ale pamintului, nici

una nu-mi seamana: sunt singurul trandafir

fara spini