todor adrian

cauta-mi mana prin sertare, daca vrei sa mor ia lumina cu tine, cu tot cu tine, inchide-ti telefonul cand pleci de-acasa, iar lacrimile de pe pereti sterge-le cu ultimul meu semn de viata.

iubesc si nu stiu cum as putea trai altfel, de-atatea emotii, sufletul e plin si-mi castiga greutatea sentimentelor ca niste placute de plumb, pe care am incrustat melancolii.

eu sunt poetul cel din urma: un indrumator de intentii, o incordare obscena a spiritului virgin, un profanator de catacombe launtrice, un calugar in abstinenta literelor. ma lovesc de

acum un an, ma temeam de tine ca ai sa incerci posibilul, ca ai sa devii centrul meu nervos s-ai sa ma-nveti cadentele iubirii si decadentele mele din urma au sa ma domine

primavara, tu esti? pe unde ai umblat? ai avut cumva concediu de odihna? sau poate te-ai inhaitat cu vreo era glaciara de ai ratat apelul florilor. ai intarziat la fel ca multi altii si tocmai

marginea ta:ce esti tu?O picatură de absint poetic sau un drog involuntar, strecurat în vene? sau poate e atât de toamnă afară, încât înfrunt murmurul roșiatic al cerului infrânt. întregul

1. Sa-ti cunosti limitele fara sa-ti deslusesti intru-totul interiorul, vei spune pana la urma ca pierderea ta nu a fost una definitiva si s-ar putea remedia nimicindu-ti limitele pana la

mi-as infige uneori cate-o lama-n gat, dar mi-e teama c-au sa ma barfeasca altii, acei, acesti.... lumea de parinti mi-e frica sa nu turbeze sa nu ajunga aiurea printre nebuni, sau sa incerce sa