Poezie
Răsărit
1 min lectură·
Mediu
O noapte grea,tăcută,misterioasă
Pe ai parcului umeri slabi se lasă,
Copaci adormiti,veștejiți cu scoarță lemnoasă,
Freamătă spre boltă,
iară luna...
De-a lor coroană-i trasă.
Un cântec îi unește într-un scâncet,
O vrabie cu un dulce glas îi adoarme.
Gerul veșnic se umplu de chin și plânset
Cântând din a lui preasfinte goarne.
Nourii albi ușor îi doboară,
Spre a brazilor mărețe creste,
Ce-n vârf au o tainică comoară
Iar cerului să-i de-a de veste.
Doar umbrele prin noapte mai plutesc,
În a lor vijelii,ușor agresive
Ca fantasme ce te înebunesc
Pururi în parc captive.
Din neant un soare palid crește,
Ca cea dintâia,fragedă stea
Din somnul veșnic se trezește,
Astrul vieții ce pare o mărgea.
Negura nopții încet se topește
Fantasmele spre văzduh zboară,
Pasărea nopții le călăuzește,
Iar tăcerea nopții te-nfioară.
001.036
0