Poezie
Ecoul amintirilor
1 min lectură·
Mediu
Ecoul amintirii
Am ales să fiu privirea,
Gândurilor fără sens,
Și-am uitat că nemurirea
E adesea un regres.
Am sperat ca amintirea
Celui ce am fost cândva
Să păstreze fericirea
Vie în inima ta.
Dar în liniștea târzie,
Când se stinge orice glas,
Se așează nostalgia
Peste tot ce a rămas.
Gândurile parcă-mi zboară
Unde timpul s-a pierdut,
Și rămâne doar ecoul
Unui suflet ce-a tăcut.
Nici nu știu dacă-s petală,
Sau vreo șoaptă, ori un vers,
Sau deschiderea de gală
La spectacolul regesc.
Poate sunt sau poate-am fost
O poveste de iubire,
Un citat mai siropos,
Un poet ce nu mai scrie.
N-am răspuns la întrebare,
Și de aceea te întreb:
Spune tu, rază de soare,
Am fost virgulă sau verb?
0021
0