Piersică

E toamnă târzie pe scări și înapoi

E toamnă târzie în bolul cu piersici din compot tăiate in jumătăți, umplute cu salată de morcovi, uitându-se la mine, uitându-se spre cer, parcă sperând să se întoarcă în stadiul de fruct necopt, atârnând greu spre pământ, provocând scolioză bătrânei ramuri de piersic uitat undeva în fundul unei grădini spaniole

Așteptând, să cadă

Aruncă-te!

Împinsă de vânt

Nu!

Ea știe că e demnă de o moarte înceată

Asemănătoare cu viața

Mai stai atârnată

Poate că viața e mai mult de atât

Prostii! Aruncă-te purtată de vânt!

Priveliștea e demnă de o scrisoare bătută la mașina de scris și de o înțepătură neîndemânatică de țepi de aloe vera

De m-aș arunca aș avea în minte priveliștea ca ultimul lucru văzut pe pământ

Prostii!

Și totuși, iubită creangă,

Când vei pleca

Inima mea tare de piersică ajunsă la maturitate, se va zdrobi precum un sâmbure care privește fără veste cum pereții ruginiți ai unei menghine de fier se apropie, se apropie, se apropie...

Nu te îngrijora

Sâmburele inimii mele e rezistent

Până îți alunecă mâna de pe ciocan sau lovești compulsiv, nemilos...

Coaja de piersică e dură și fermă

Până când întâlnește pământul și interiorul ei e împrăștiat pe alocuri precum sângele care țâșnește puternic prin leziunea unei artere

Sunt bine, dar mi-e dor de creangă

Precum hemoglobina duce dorul oxigenului

Precum o piersică își plânge sâmburele rupt

Precum o viață fără moarte

Sau o creangă fără fruct.