Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Piersică

E toamnă târzie

2 min lectură·
Mediu
E toamnă târzie pe scări și înapoi
E toamnă târzie în bolul cu piersici din compot tăiate in jumătăți, umplute cu salată de morcovi, uitându-se la mine, uitându-se spre cer, parcă sperând să se întoarcă în stadiul de fruct necopt, atârnând greu spre pământ, provocând scolioză bătrânei ramuri de piersic uitat undeva în fundul unei grădini spaniole
Așteptând, să cadă
Aruncă-te!
Împinsă de vânt
Nu!
Ea știe că e demnă de o moarte înceată
Asemănătoare cu viața
Mai stai atârnată
Poate că viața e mai mult de atât
Prostii! Aruncă-te purtată de vânt!
Priveliștea e demnă de o scrisoare bătută la mașina de scris și de o înțepătură neîndemânatică de țepi de aloe vera
De m-aș arunca aș avea în minte priveliștea ca ultimul lucru văzut pe pământ
Prostii!
Și totuși, iubită creangă,
Când vei pleca
Inima mea tare de piersică ajunsă la maturitate, se va zdrobi precum un sâmbure care privește fără veste cum pereții ruginiți ai unei menghine de fier se apropie, se apropie, se apropie...
Nu te îngrijora
Sâmburele inimii mele e rezistent
Până îți alunecă mâna de pe ciocan sau lovești compulsiv, nemilos...
Coaja de piersică e dură și fermă
Până când întâlnește pământul și interiorul ei e împrăștiat pe alocuri precum sângele care țâșnește puternic prin leziunea unei artere
Sunt bine, dar mi-e dor de creangă
Precum hemoglobina duce dorul oxigenului
Precum o piersică își plânge sâmburele rupt
Precum o viață fără moarte
Sau o creangă fără fruct.
02910
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
243
Citire
2 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Theea Georgia Sharpe. “Piersică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/theea-georgia-sharpe/poezie/14176663/piersica

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@cont-sters-55051Cont șters
Theea, îmi place mult ce ai aici,
ce transmite poemul,
cum aduci povestea piersicului,
aduci o starea de pur,
fără să chinui cuvintele, înțelesul,
fără să pui sub ghilotină inocența poezii,

”Sunt bine, dar mi-e dor de creangă”
Luminez sâmburile poeziei! Sărbătoti fericite, inspirație!
0
TSTheea Georgia Sharpe
Eu sincer credeam că am fost prea explicită cu versul "sunt bine, dar mi-e dor de creangă". Sărbători fericite, asemenea!
0