Dor de iarbă
Sufletul meu afon cânta neîntrebat mergând pe șosele sinusoidale noaptea pașii mei nu sângerau pe șoselele fine două lucruri pe lumea asta îmi fac sufletul să prindă talent la cântat, Un
O zi
E doar o zi, pentru cei ce vor să miște bolovanul lui Sisif pe deal în sus, și pentru cei a căror bolovan se-ndreaptă-n sens opus, călcându-le încet vârfurile degetelor, proptite, aproape înfipte în
Schizofrenie
Voci de piatră, așa aud glasuri de ceață tiptile care vin spre mine și mă ating, mi-acoperă privirea și-mi arată ce este de văzut, într-o manieră prostească după spusele celor neauzitori de
Piersică
E toamnă târzie pe scări și înapoi E toamnă târzie în bolul cu piersici din compot tăiate in jumătăți, umplute cu salată de morcovi, uitându-se la mine, uitându-se spre cer, parcă sperând să se
Sare
Ea e ca sarea Când gri-verzui cuvinte ruginite, risipite-n aer și-n infinit gravate-ntr-un perete jalnic otrăvesc podeaua aspră Când ultimul cântec ce se izbește de pereți, se-aseamănă cu
Scumpă ușă
Latte-ul mă face să vreau să mușc pe cineva de buze pe o stradă-ngustă între două blocuri cărămizii Mă face să vreau să fiu mușcată de gât într-un birou al unei agenții imobiliare Să fiu eu actul
Paradise
un pas atent, ca o atingere de pană de pescăruș, pe spuma albă a mării din sufletul celor ce se-ngrămădesc să depună mărturie împotriva firii și o încercare de a număra pistruii de pe trotuarul unei
E liniște
e liniște și frig aici, în camera unde stau și îmi ascult gândurile urlând parcă de o foamete și o sete de ceva ce nimeni nu poate să cuprindă cu mintea căci toți și nimeni percep un uragan precum
Fum
Ce nu există, tace și suspină Nu sunt lichid Nu iau forma vasului în care stau Sunt un eu, un individ, un punct material Eclipsat de urletul lor slab Dacă tac, exist doar pentru mine Am încercat