Teodora Cristina Ciobanu

cascade aleatorii, pașii tăi , tropotind te cuprind, îmi lași amprente pe față, îți cer, îți dau, mă surprind în fotograme străine, lucrând țesături fără sens, numărate-n măsura palmelor

Cobor sau cad ? Globuri de ambră Plutesc în jur, Ca o ploaie ce stă Cuminte, să trec Iar și iar… Sau urc ? Lumea se schimbă, Dar știu măcar Unde-i mânerul de jad Al roșiei uși Ce duce la

văd în culori țepene, cu acute ce-nțeapă retina, lasând canioane adânci în nervi, ca în stânci arămii… acum mă știi, acum m-am scris peste pielea-ți subțire, cu litere moi.. noi

am copt o floare-ntr-un cuptor de lut și am privit-o cum sclipea sub foc, virând petala-n piatră să mă joc de-a dumnezeul sticlei e-un noroc și florii i-am dat astăzi un sărut să-și

lasă-mi o palmă dacă pleci, s-o pun sub tâmplă când adorm, să-ți simt amprentele vibrând, în somn te-aud, prin fire aspre de nisip, atunci când taci, strigând în gând, atunci când îmi cobori

și ce, pescărușii nu pot fi sugrumați ? sau vrăbiile ? sau florile de mină, desprinse cu vârful cizmei din brațele peretelui vechi , nu-s bune de vândut la tarabe de bâlci, două la 5 lei, că

n-am loc aici… vorbesc prin semne inventate de mine, în somn… mă uit în oglindă să văd un chip, să umplu o lume și nu văd nimic… nisip, urme duioase, gratii cu frunze țâșnind

mine de fier în munții amprentelor, săpate în piele… Doamne, o să schimb Polii cu palmele mele, o să las pelicanii năuci, zburând în derivă spre Nord, pe panglici magnetice noi… tu unde

am fost și crisalidă-n viața mea, mi-am ascuțit auzul sub rutină, m-am îmbrăcat în voal și-n catifea și le-am tivit o panglică de vină, să pot trăi fără să sparg vreun glob din cele