și ce, pescărușii nu pot fi sugrumați ?
sau vrăbiile ?
sau florile de mină,
desprinse cu vârful cizmei
din brațele peretelui vechi ,
nu-s bune de vândut la tarabe de bâlci,
două la 5 lei, că
lasă-mi o palmă dacă pleci,
s-o pun sub tâmplă când adorm,
să-ți simt amprentele vibrând,
în somn
te-aud,
prin fire aspre de nisip,
atunci când taci, strigând în gând,
atunci când îmi cobori
am copt o floare-ntr-un cuptor de lut
și am privit-o cum sclipea sub foc,
virând petala-n piatră
să mă joc
de-a dumnezeul sticlei e-un noroc
și florii i-am dat astăzi un sărut
să-și
Cobor sau cad ?
Globuri de ambră
Plutesc în jur,
Ca o ploaie ce stă
Cuminte, să trec
Iar și iar…
Sau urc ?
Lumea se schimbă,
Dar știu măcar
Unde-i mânerul de jad
Al roșiei uși
Ce duce la
am fost și crisalidă-n viața mea,
mi-am ascuțit auzul sub rutină,
m-am îmbrăcat în voal și-n catifea
și le-am tivit o panglică de vină,
să pot trăi fără să sparg vreun glob
din cele
văd în culori țepene,
cu acute ce-nțeapă retina,
lasând canioane adânci
în nervi,
ca în stânci
arămii…
acum mă știi,
acum m-am scris
peste pielea-ți subțire,
cu litere moi..
noi
o umbră în ușa deschisă…
strig numele tău și nu-mi aud ecoul…
cumva, mă simt trădată de liniște,
nenăscută, sub podeaua oranj,
limpezind vinuri ce nu-mi aparțin,
sutașă pe moșia
nu se știe când ne-am întâlnit,
am căutat pe wikipedia, la anonimi,
mi-a dat un răspuns ambiguu,
că pagina e blocată, ori nu s-a construit încă
n-am înțeles limba, era ascuțită,
bifurcată,
mine de fier
în munții amprentelor,
săpate în piele…
Doamne, o să schimb Polii
cu palmele mele,
o să las pelicanii năuci,
zburând în derivă spre Nord,
pe panglici magnetice noi…
tu unde
n-am loc aici…
vorbesc prin semne
inventate de mine,
în somn…
mă uit în oglindă
să văd un chip,
să umplu o lume
și nu văd nimic…
nisip,
urme duioase,
gratii cu frunze
țâșnind
