Teo Teofil

frumoaso ai îmbrăcat rochia roșie
ca inimile bărbaților care te-au iubit,
și frumos se mulează pe-al tău trup
lipită de tine ca cel mai pătimaș sărut
celelalte femei te privesc lung
și nu înțeleg de ce rochia ta
e așa de lipită de trup de tine
de unde apar uneori pliuri si volane
că într-un loc anume pliurile înfloresc
mii și ard ca un roșu trandafir
parcă fierbând ca al iubirii elixir
umerii tresar ca într-un joc de iele
privirile-mi țin loc și de bretele
acum vreau săruturile mele
să fie altă rochie pentru tine
ce te-nfășoară de la glezne
șolduri, talie, sâni și buze
și-n locul acela roșu și fierbinte
mii și mii de pliuri adunate
ca petalele unei imense roze

Valeria, prea o mare greutate apasa pe umerii tai si te obsedeaza, te chinuie. Arunca-ti greutatea deoparte si da cu ea de asfalt - cine stie poate o va ridica altul, alta. Tu ia din viata numai ce-i frumos.
Cu dragoste

Valeria,
Ai scris o poezie frumoasa, sincera, rascolitoare, plina de doruri, de iubire. Citindu-l ma simt si eu mai pur, mai tandru, mai dornic de iubire.
Cu drag

Spune si tu Valeria, cand ni-l vei arata pe inramatul?
Chiar, chiar sunt curios, foarte curios.
Asta fiind situatia, voi astepta nerabdator.
Cu drag Teo.

Valeria,
Nu cred că poate exista pe lumea asta cineva care să nu dea curs chemării unei astfel de iubiri - cineva care să-ți reziste și să nu vină alături de tine în acest sublim duet.