Țenche Mircea

Dacă crezi să nu mă privești, Norii simt și vor spune mai departe Noi fugim, stele ard, Doar un Univers. Caii orbi, te vor asculta, o carte... Opt vieți am să pierd Să te caut, să te uit și

A fost odată, dedemult, Când lumea se privea în ochi Și berea se vindea la pult Iar babele făceau deochi... Era atunci un moș sprințar Cu un cojoc mițos de oaie, Făcea la toți copii dar Și-l

Când orele nu au sfârșit, Tu să mă uiți, Eu n-am venit... Nu am iluzii, am probleme Și un buchet de crizanteme Iar geamurile știu Că gândurile dor. Ele așteaptă suspine Cu geață topită, Cu

Praf de pușcă, Avem nevoie de lumină, Visele cresc pe întuneric, Dar de multe ori Uită să se nască. Frica nu are nume, De fapt,frica e în mintea Tuturor Și vine de pe buzele

La început Universul Avea forma unui cerc Fără cusur și fără obligații. El a rămas așa mult timp, Până când oamenii au realizat Că din două cercuri Pot face un întreg În care să închidă Două

Se spune că anii nu dor, Clipele par perini de gheață, Când ești singur în dormitor. Se crede că fericirea Are rețetă știută, Doar un inel și un preot Iar restul se întâmplă la nuntă. Se

În ziua aceea am preferat să tac, N-am omorât scântei și nici n-am vrut... Lacrimile nu au sens Când ochii dor prea tare, Nu-i nici un inters Cândva, o ușă mare... Să nu îmi spui pe nume, Să

În diagonală poți vedea cel mai bine Doi ochi verzi.... De ce sunt ei uneori albaștri? Dacă ai ști tot ce vrei Poate că fructul oprit Nu ar avea gust iar tu L-ai arunca. Dealurile au farmecul

O să privesc, O să învăț... Cu steagul alb fără destin Ascult un șarpe De catifea... Am expirat vreo trei monede Și lumea toată Iar nu vede Cum demonii își găsesc, casă peste tot! Du-te să

Pe drumul galben de mătase În orientul fără veac Când toată lumea o uitase Apare ea, cu văl pe cap. Vântul se-ntinde fără rost Căci voalul ei acum s-a dus Deșertul un ocean a fost Iar vântul

Un ultim vals Aș vrea să-mi dai, Acum am ars Tot ce gândeai! Mai fă un pas... Dar ce ciudat E să mă vezi Neîmpăcat, Tot ce-ai visat Zace uitat... Ascult orchestra de un ceas Dar tu pe

De la deal gaseam o vale Fara drum dar cu o cale Alerg sa mangai spinii Iar frunzele sunt cainii Fara limba O vulpe nu se schimba In fiecare zi,acum Poate ieri Inca te vad Poate mai

Cândva mutam în parc nebunii Frunzele păreau să înțeleagă jocul meu, Pomii râdeau fără să-mi spună Iar câinii vagabonzi credeau în Dumnezeu. Speranța mea era regina cea neagră Căci nu era chip

Pagina 4 are tot ce vrei, Ciocolată, internet și multe iluzii. Mai bine o întorc, Să văd ce mi-a promis. Pagina 5 plutește în abisul înghețat, E plină de secrete Și de buze fără ruj, Cu ea voi

Zahărul poate fi soluția Dar lumea s-a schimbat... Azi lumânările nu mai ard, Ceara lor e îngropată adânc, Oasele nu mai au glas. Dincolo, timpul nu are stăpân, Păcatele sunt numărate Fără

Azi nu este marți, Poți să alegi ce vrei, Dar nu uita Că perlele albe Au nevoie de un colier perfect. Bruma răsare pe buzele tale Uscate de nepăsare În rochii colorate Probate Zi de

În țara de mijloc Aproape că îți uiți limba, Sunetele au alt Dumnezeu... Aici acele sunt stăpâne Până la prima durere Pe care o aștepți. Orezul nu are gust Dacă îl mănânci zilnic,

E liftul meu ce arde scump, Chiar nu știu de îl vrei Mergeam adesea pe pământ Pierdut de pașii tăi. Zâmbesc cu buze de oglindă Gândindu-mă la noi, Aș vrea ca timpul să se-ntindă Când suntem

Visezi, toți norii te așteaptă, Eu am plecat să caut flori. Tu mă aștepți cu brațele deschise, Iar luna plânge până-n zori... Nu am venit, tu poți să plângi, În locul tău nu va fi nimeni. Soare

Când versurile nu mai au culoare, Eu te ascult în gând și parcă doare. O clipă fur din cer acum, Aș vrea ca să mă vezi pe drum... Nu mai ai ochi dar ai lumină, Lumea întreagă ți-e

Nu mai știu să dansez, Cântecele au amuțit, Gheața știe cum te cheamă. Rezist la ani, guverne și epidemii, Noaptea nu poate fi furată. Poate acum ai fire albe de păr, Sunt sigur că le

Iau ploaia cu mine sub pământ Și cerului îi las doar în vis Caut un tărâm unde nu bate vânt Și unde nu-i nici un abis... Mă pierd printre scoici uscate demult Ca un cal migrator fără

E frig și bate vântul Iar tu te speli pe cap, Ai mii de motive să fii comod Și tu îl alegi pe același. Trăiești într-o bulă de scuipat Cu speranța că nu se va sparge. În universul tău