Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Antinet. Fals tratat de deconectare

2 min lectură·
Mediu
Antinet. Fals tratat de deconectare
Erkatov și-a luat o cafea, aceeași mizerie de apă neagră,
înghite porcării din toate părțile și nici măcar nu mai vede
cum trec pe lângă el ace de ceasornic;
viața ta pâlpâie, e slabă, Erkatov, ca un led cu bateriile ponosite,
s-au descărcat, downloadat, toate astea, pe capul tău,
și unde mai pui că dincolo de zidul acesta în culori țipătoare,
în culori de pe hainele tale, frigul mușcă din carne și piele atârnânde,
e frig în stradă, nu mai curge nimic,
toate rămân cum le arunci cu de-a sila pe gât,
cafeaua e rece, zahărul e rece, respirația e rece.
REEESPIRAAAÞIA E RECEEE !!!
- Ba nu, respirația e caldă, o simți, e duhoarea de a fi stat aici,
în circul ăsta, al vostru, oameni cu mintea înghețată,
oameni ce își înnoadă mâinile într-o frânghie lungă,
lungă de tot și urc peste voi, zdrobesc degete, unghii și picioare zdrelite
eu, Erkatov, mă așez pe creștetul vostru, vă pătrund în minte,
și apoi bem împreună, înjurăm și plângem, dormim și naștem copii,
apăsăm aceleași butoane de telecomandă,
iar voi îmi mângâiați ochiul de sticlă și nu am adevăruri să le scuip mințite,
nu am nici un fel de adevăruri, ci chipuri goale ce își sorb ochii
în fața mea, își alungesc fețele, multele fețe ce înțeapă ochiul,
ia-i, ține-i, primește ochii noștri, înșiră-i pe ață,
unul câte unul, știrile încep la ora cinci, apoi la ora șase, la ora șapte și tot așa
până când mă cunoașteți suficient pe mine, Erkatov, carne din carnea voastră!
001.294
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
260
Citire
2 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Tatar Augustin. “Antinet. Fals tratat de deconectare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tatar-augustin/poezie/14001634/antinet-fals-tratat-de-deconectare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.