Erkatov III
Își potrivește haina, ajustându-și gulerul prea larg cu mișcări neîndemânatice, ca de copil: Unde o fi actul acela, pe unde l-oi fi rătăcit? În casa asta lucrurile se rătăcesc de la sine, nu
Erkatov II
Erkatov II Pe Erkatov nu poți să-l buzunărești. E cunoscut ca un visător, peste capul lui se scurge tot cerul, așa, ca și cum ar fi un rost în asta, să treacă tot timpul, câte un nor prin
Antinet. Fals tratat de deconectare
Antinet. Fals tratat de deconectare Erkatov și-a luat o cafea, aceeași mizerie de apă neagră, înghite porcării din toate părțile și nici măcar nu mai vede cum trec pe lângă el ace de
Erkatov
Erkatov trecea pe strada asta, cea facută din pietre și picioare, cea care se scurge prin noroi până la pod, pe sub pod, înaintează printr-un noroi la fel cu cel dinainte; noroiul e bun, zicea
