Poezie
Absență fatală
1 min lectură·
Mediu
Unii spun că iadul este un imens cazan de zmoală
Unde șade Belzebut mestecând de zor în oală.
Colo-n iad, in foc, sărmanii păcătoși se perpelesc,
Condamnați pe veșnicie, pentru traiul lor lumesc.
Din adâncuri se aude tânguit de suferință,
Totu-i foc, fum și pucioasă și-n furci stă câte-o ființă.
Însă iadul, din păcate, nu-i ascuns pe sub pământ,
Nu-i un loc în care arde sufletul în două frânt.
De mă uit în jur, văd iadul, chiar sub ochii mei, arzând,
Suflete muncite-n chinuri și pucioasă frământând.
Câtă ură, cât orgoliu, răzbunare, răutate,
Iadu-i pe pământ, îmi pare! De privești, îmi dai dreptate!
Iadu-i ce am strâns în suflet, poate tu... sau poate eu...
Iadu-i inima în care... nu există Dumnezeu!!!
001.085
0