Poezie
Plânsul unui ciob de lut...
-prima parte-
1 min lectură·
Mediu
Doamne, oare câte lacrimi
trebuie să vărs pe roată?
Câtă jale și suspine,
pot durerea să mi-o scoată?
Cât mai sunt lovit de Tine,
framântat și până când
Pumnul Tău plin de putere
mă izbeste rând pe rând?
Sunt un boț de lut - nu-i vorba –
ridicat din colb de drum,
Dar de roata-amețitoare,
cum să mă agăț eu? Cum?
Nu-mi vezi lacrimile, jalea,
nu-mi vezi chinul cât încape?
Nu-mi vezi inima zdrobită,
sufletul purtat pe ape?
Nu vezi ghiara ce-mi sfâșie
carnea trupului meu gol?
Nu-mi vezi chinul ce m-apasă
când mă culc și când mă scol?
N-auzi strigătu-mi de jale,
țipătul de neputință?
Nu imi simți în piept, durerea
din întreaga mea ființă?
Te-am chemat de dimineață,
Te-am chemat și-n fapt de seară!
Până când, o Doamne, Tată,
lași făptura mea să moară?
...............................
022.783
0