E-o vreme…

Doamne, o vorbă bună-aș vrea s-aud,

Un glas șoptit, o blândă mângâiere!

Mi-e sufletul zdrobit de brațul crud

Ce fruntea mi-o apasă cu putere.

Tu Doamne știi povara ce m-apasă,

Cu-atâta zbucium și atâta chin.

Aș vrea să am din nou, o inimă voioasă,

Dar nu găsesc în ea decât suspin!

E duhul meu cuprins de-un dor de ducă,

Am obosit și-acasă vreau s-ajung,

Căci inima în piept mi se usucă,

Iar drumul mi se pare tot mai lung!

Nimic pe-acest pământ nu mă mai ține,

Și nimeni nu mai e să mă oprească,

Și Doamne, tare-aș vrea s-ajung la Tine,

Să locuiesc în casa mea cerească.

Am înțeles că e un sens în toate:

E-o vreme când ți-e inima ușoară...

Și e un timp când plânsul te sugrumă

Și fiecare ceas e o povară.

Și e un timp ce-i sorocit În toate,

Nimic de pe pÃmÂnt nu-i veșnicie.

Dar numai Tu ești Cel ce le socoate,

Iar astăzi mi-a venit vremea și mie.

Și pe cântar sunt multe ce se-adună,

Iar tasul se apleacă tot mai greu.

Pe capul meu nu voi purta cunună

De-nvingător, de Fiu de Dumnezeu!

Căci a sosit azi timpul pentru plată

Și umărul mi-l plec sub grea povară.

Și pentru tot ce am greșit odată,

Azi lacrimi duc, suspine și ocară.

Mă uit in urmă: câtâ neștiință!

N-am fost în nici un lucru pricepută.

Nu am știut s-alin o suferință

Și nici să termin lupta începută.

Am mers un drum întreg... sfârșii cărarea

Și n-am lăsat în urmă nimic bun.

Nu-i nimeni ca să-mi ieie apărarea,

Iar cei din jurul meu nimic nu spun.

Unde iți este boldul, veșnicie?

Ce-ți stă în cale ca să te oprească?

Ce stavilă ar vrea să te-ntârzie

Când inima-mi în piept e numai iască?

“~N-ai auzit-sărmane chip de lut-

De Cel ce a murit pe lemn de cruce?

Păcatul tău El l-a purtat tăcut

Și Pacea a promis că ți-o aduce!”

“~Veniți la Mine cei împovărați

Și vă voi da odihna fără plată!

Nu trebuie povara s-o purtați,

Ducând în voi o luptă ne-ncetată!

Eu, dragostea ce multă-o am în piept

Vreau s-o revărs în valuri, către tine!

Nu știi de câta vreme te aștept

Ca să-ți alin și lacrimi și suspine!

Păcate nu-ți mai pun la socoteală,

Căci le-am platit pe lemn cu Sfântă plată.

În dragoste îți schimb orice greșeală,

De-Mi pui în palmă-o inimă curată.”

O, Doamne, doar acum am înțeles

Cuvântul Tău ce Pacea îl cuprinde.

Azi a venit o vreme de ales:

Nimic nu se mai cumpără sau vinde.

Scot tot ce am purtat în tolba vieții

Și îți răstorn în palmă avuția:

O mamă fără perlele din salbă

Și într-un colț, fără cununi, soția.

Tu, Doamne, fără grabă, numeri toate

Și celui rău, în brațe-i pui ocara.

Și dintr-o dată, tolba mea cea mare

S-a micsorat și a pierdut povara.

Și doar într-un ungher, o luminiță,

Sclipea timid, o slabă licărire,

Dar Tu ai luat-o-n palmă cu blândețe

Și-ai pus-o-n loc de-naltă prețuire.

Și pentru firu-acela slab și palid

Ce n-avea parcă nici o strălucire,

Tu m-ai lăsat o, Doamne, ca să intru

În casa Ta de Har și de iubire.

Da, este-o vreme pentru plâns și jale

Și este-o vreme pentru judecată.

Dar fie-oricit de greu în tas păcatul,

Mai mult va fi o inimă curată!

Hai vino cu păcatul tău la Isus!

Nu te lăsa-nșelat că e prea greu!

Mai este încă vremea de iertare

La cruce, unde-am fost iertată eu!

Îți multumesc Doamne pentru vorba bună spusă la vremea potrivită! Ea este balsamul care vindecă rana și alina durerea. Este un susur dulce pentru un suflet îndurerat, pentru o inimă ranită.