Presimțirea

` E multă sticlărie-n parc. Și plin de nepăsări. Doar pașii mei sculptează cu gheață-nzăpezirea. Altarele tresar din rugă, dor atâtea încercări. Mă răvășește-n cicatrice timpul. La fel de rea Mi-e presimțirea. Palmele în buzunare adună Ce-a mai rămas dintr-un ospăț divin. Lumina, Ce privirea ți-a hrănit cu gustul de alună, Se aruncă brusc pe trepte, așa cum stă cu mâna Întinsă și netulburat de zdrențe, cerșetorul. M-ating cu tălpi desculțe sfinții. Prea albe. Cupola, Fereastră între două lumi, îmi tipărește anul Care a trecut prin suflet să ne plângă aurora. `