Poezie
Noapte de mai
1 min lectură·
Mediu
E înc-o noapte-n luna mai
Când peste omeneasca fire
A pogorât de sus, din rai,
Ecou de îndumnezeire.
Rãmâi cu mine pânã-n zori,
De întuneric nu ai teamã,
Cãci corul de privighetori
Spre dragoste şi zbor ne cheamã.
Sfioase sãlcii se înclinã
Spre-ale pârâului reci unde,
De-a lunii tainicã luminã
Întreg zãvoiul se pãtrunde.
Întinde luna braţe argintii
Şi-adunã notele ce cresc,
Sã le împartã stelelor zglobii,
Pentru concertul lor ceresc.
Te uitã cum, din glasul lor,
Privighetorile ridicã-n cer
Trepte pe care urcã dorul-dor
Şi visele ce nu mai pier.
Dar în zadar îmi întind mâna,
Cãci singurã mã aflu. Ai plecat.
Dupã un nor se-ascunde luna
Şi treptele se nãruie... Pãcat!
00902
0