Poezie
Destrămare
-
1 min lectură·
Mediu
Pivotul lumii scârţâie apocaliptic!
Ce zi infamã! Cum luneci clipã crudã
Când viaţa ţopãie pe-al morţii sacru triptic,
Strivindu-l, hâdã, despletitã şi zãludã!
Hulpave guri transformã cina cea de taină
În zgomotos festin, iar ochiu-nceţoşat
Nu vede îngerul, cu palida sa hainã,
Cum stã alãturi plângând, cu dorul sfâşiat.
Nu plânge, îngere! Privirea ta ridicã,
Cãci nimb primit-ai şi aripã de zbor!
Înalţã-te spre ceruri fãrã fricã
Şi leapãdã al lumii nestatornic dor!
Mã lasã doar pe mine privirea sã-mi înmoi
Cu-amaru-acestei vieţi, cu dorul cel nãtâng,
Ce-aruncã stelele strivindu-le-n noroi
Şi nu aude îngerii care-n pustie plâng!
00509
0