Camera aurie
Ferestrele lungi de catifea, clinchetul paharelor de vin izbindu-se de dinții de coral, febra ascuțită de dinăuntru, bulinele curgând roșii pe podea, luna atârnând de cer și cine își mai amintește
SCSveduneac Carmenramuri nealtoite
singurătate cu oase de plumb iubiții se însingurează îmbrățișați sub ghilotine boreale se strâng în nod pescăresc și se aruncă foșnind în marea moartă singurătate cu degete polare neted e cerul
SCSveduneac CarmenLună plină
și plutea în paharul meu roșu ceremonia uitării dimineața se anunța arctică tunete prelungi se izbeau de porți se tăcea ordonat nimeni nu deschidea rănile ape sidefii se revărsau peste
SCSveduneac CarmenFoșnetul săbiilor
Și aduna cuvinte pentru judecata lui de apoi; le separa pe cele mici de cele mari, făcea grămăjoare după rostite și nerostite, le punea unele lângă altele până pereții rămâneau goi. Cu urechea lipită
SCSveduneac CarmenDumnezeu a murit
strigau toți din cer atârna o pleată lungă albastră luna era stinsă și ca un glob spart se rostogolea peste lume soarele îmi ardea obrazul un sân imens se dezvelea cu nesaț adulmecând norii
SCSveduneac CarmenFemeile lui Bukowski
pe marginea lui de sticlă el pășea atent ca și cum ar fi putut evita cele ce aveau să i se întâmple. pe drumul dintre mâini și coapse se nasc povești îmi spunea, în timp ce din umeri îi ningeau
SCSveduneac Carmen