Poezie
Gânduri ruginite
1 min lectură·
Mediu
mă-mbrățișează toamna
și își înfige vraja în gânduri ruginite
ce-mi atârnau pe gene,
îmi dezgolește ramul de vise ofilite,
cu buzele crăpate îmi scrijelește somnul.
ești toamna mea iubite
și mă-nvelești în taine,
cu vorbele-ți uscate îmi otrăvești privirea,
tu îmi dorești sărutul pe veșteda-ți spinare
ca să renaști în muguri și rouă
primăvara.
înfășurați în pătură de frunze leșinate
sub soare umed de septembrie ațipim.
-strivește-mă în brațe când somnul mă apasă
învăluie-mă-n șoapte
și hai să ruginim!
023.302
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Suciu Cristina
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Suciu Cristina. “Gânduri ruginite.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/suciu-cristina/poezie/201669/ganduri-ruginiteComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
toamna cu colti fiorosi precum frunzele cazute pe umeri, te-a luat ostateca. sa nu te opui. e anotimpul cu cele mai multe fructe.te va pune sa rodesti.
0
Ai dreptate am exagerat cu \"colții\", poate pentru că nu îmi place toamna o văd mai \"fioroasă\" decât este :)
0
