Culegem raze scăpate de-un soare
cufundat în adâncul cerului.
E iarna
dar frigul nu doare,
ne mângâie fruntile gri.
Fugărim doi fulgi de zăpada pierduți
ca printre degete,
într-o
respir seninul
și mă înțeapă aroma de iarnă,
cerul își lasă stelele spre pământ
să le atingem cu vârful unghiilor
dar să nu le putem apuca.
se curbează liniștea și mă încolăcește,
mă sufocă
Vântul mătură frunzele
pierdute de arbori
printre ramuri schilodite
de toamnă,
le-mprăștie printre suflete
ofilite sub soare pal,
octombrie
se naște și moare
fugar
și zilele lui
Ziua golită de lumină devine noapte,
Ne prăbușim în albastru de lună
pătată cu soare,
Și ne gustăm ca două flori carnivore
frunzele cărnoase
mustind de sevă amară.
Și vântul ne
Lumina răsare;
o limbă de soare
linge pământul
și-l scaldă-n culoare.
ziua abia răzbește
prin obloanele trase,
ne-nfofolim și mai adânc,
ne-adăpostim în noapte.
am adormit
biserici cu pereți decojiți
își înalță fruntea lată spre cer.
rugi ostenite de-atâtea rostiri
se-mpletesc și se scurg
fără vlagă-n eter.
noi,
doi puști rătăciți
ne plimbăm încâlciți pe
ultima dâră de verde se stinge;
cu buze cărnoase toamna
îmbucă flămândă din zi
și-o face mai scurtă.
șiraguri de gânduri se scurg
prin șanțuri înfundate de ploaie,
sentimente orfane de
vântul de toamnă fredonează romanțe,
mă poartă în vreme,
foșnește prin gânduri,
brăzdează cuvinte cu mii de-nțelesuri
la mine pe frunte.
pădurea îmbrăcată-n cămașă de noapte,
cu ramuri
zvâcnește soarele de toamnă
pe scoarța cerului,
se dilată cenușiul din mine,
mă-nvăluie.
cu buze bosumflate sorb
din cafeniul privirii tale,
e contagios,
sunt bolnavă de tine acum.
... adormi istovit
și-un vis stingher
te-aleargă prin cearșaf,
prin arșiță,
amorțeală de vară
și scai.
câteodată ...
... tresari confuz
și-un murmur răgușit
te poartă printre
Ciupești din mine
puțin câte puțin,
o șoaptă, un gând, o iluzie;
le aduni toate
într-un rucsac peticit.
eu nu mă împotrivesc.
visător te cuibărești
la mine în suflet,
și prinzi
ai încercat să m-alini cu mângâieri sărate,
m-au usturat ochii,
de aceea am plâns ...
dar ai plecat.
milioane de ore te-aștept,
în camera goală,
în sîmbete ofilite,
în firimitura de
Freamătă sleită de putere
pădurea de trupuri dezgolite,
toamna-și croiește veșminte
din scame de frunze aurite.
Foșnește vântul prin ramuri,
printre suspine putrezite,
mă-ngrămădesc
Punte de ceară peste anotimpuri;
zile de vară au pierit albastre
sub soarele-neon al tinereții noastre.
Se ofilește muzica de șoapte,
pătrunde toamna-n mine și în toate.
Șuieră vântul în
Azi
în cana mea de cafea se zbat
frământările unei iluzii;
amprenta zâmbetului meu
ți se prelinge șiroaie pe buze
Ai reușit să faci din inima mea
amanta unui ciob de sticlă
ca să îmi
mă-mbrățișează toamna
și își înfige vraja în gânduri ruginite
ce-mi atârnau pe gene,
îmi dezgolește ramul de vise ofilite,
cu buzele crăpate îmi scrijelește somnul.
ești toamna mea iubite
SC