Stoica Nicolae Ciprian

Inima îmblânzită de tine, Răstignită pe valea suspinelor terestre, O macin larg. Am aflat imposibilul, Din posibil de vis, Când gândul tău mă privește o clipă, Când inima ta irosește o

Destul de aproape și atât de departe. Să urcăm împreună pe treptele dependenței de fum și plăcere. Ai ochii triști de dorul unui fum aburind și de dorul meu. Ce ascunzi și nu poți să oprești?

Îmi iau adio, plec din mine, Nu te mai caut nici pe tine Și nu mai vreau nimic din mine. Acum închid și stau în tine. Îmi iau adio...de la mine. Curios, vând suflet, Din mine. Curios, vând

Am stat în fața ta, un vis împlinit. Am stat si am atins Calea Lactee, cu mii de săruturi, printre mii de stele. Eu te-am atins, am atins stelele din care imaginația mea te alcătuia. Sărut, fără

O pagină albă de vise. Să începem tradiționala obsesie cu un mic popas în nemurire. Ieri te-am văzut, femeie care te ridic spre nemurire, și am crezut că sunt nebun. Pas cu pas, detaliu cu detaliu,

Ai uitat oare o secundă de mine? Cel cu picioare cu vine și inimă tristă, Ce bate în tine? Ai uitat visul de ieri din secundă, Și ai răcit gândul, Și ai suflat vântul, Din visul cu mine? Ai

“Lasă-mă să scriu!” Și gândurile aleargă. Am fost în brațele tale, și m-am topit. Am simțit cum părți din sunt unt moale de plăcere și ochii tăi închiși mi se lasă pradă în iubire. Cuvinte

Dimineața asta m-am trezit obosit. O melodie mi-a răsunat toată noaptea în minte. O voce de femeie îmi spunea cuvinte frumoase. Erau cuvintele tale reinterpretate de mintea mea.

Cum crezi că se va termina povestea asta? Am un sentiment de totală nesiguranță, dar cine crezi că mai trăiește sigur în ziua de azi? Îți mai aduci aminte când te întrebai de ce al tău bunic a optat

Cu umărul greu de amintiri trecute, Am tolba plină de vise și le agăț de cuiul din mine, Cu ochii de lac înghețat devreme, Am tatuat amintirea ta în colțul fericirii din mine. Copilul din

Te privesc fără lumină, pe cerul care ești. Privesc două stele, strălucitoare, ca viața. Viață curge acum prin mine, implinirea unei iubiri fără margini, în lumea mărginită. Superbe luni pline îmi

Sculptată este privirea ta superbă. Ascult cum lacrimile se strâng și așteaptă să plec. Atunci ești tu, trăind în visul nostru sfâșietor. Atunci cascade de lacrimi dau naștere celui mai pitoresc

Cât este oare ceasul? Cu timpul asta greu mai visez. Mă aplec să mai văd o dată. Da, e 19:20. Ce poate să însemne ora asta? Nimic? Sau mai bine să inventez ceva. Eram adolescent și credeam

Cum să uit frumosul zâmbet, Să nu mai cred că buzele tale se odihnesc Pe buzele mele? Cum să zbor fără aripile tale, Fără vise din gând, Pe nori fără aer pulsând? Cum plătesc greutatea

Lume fără punct fix, lumini ca fluturi dezlipiți din parbriz, continuăm bezmetici prin vidul cuprinzător a tot o călătorie vectorială, fără să înțelegem, fără să mai sperăm simplul din copii.

Gând disperat de înjurătură involuntară, Uită crăpătura din zid și apleacă-te spre mine, Distruge pârâul de cuvinte cu gândul care te duce Dulce. Jumătatea spartă din ora în care ne

Am luminat vasul cu vise. Mă plimbam pe culoarul unor amintiri plăcute și am descoperit păpușa rusească. Am alunecat ușor în încercarea chimică de a îmi reorienta gândul. Am reușit ceva, spre

Ochi verzi tulburi, Îmi sapă flăcări în minte, Prin sticlă de lacrimi, Abur din zâmbetul tău îmi încețoșează gândul, Devreme, Din glasul surd al primei priviri. Arunc cuvinte cu

În forma inimii mele te văd fericită, privind pe geamul unor dorințe simple, nebune. Acum închid ochii pentru o secundă, să fiu în lumea reală. Clipesc și ochii tăi sunt triști. Regret că am

Pe placul tău, privesc pământul, Cu plămânii și inima alergând. Capul plecat peste margine de stâncii acuțite, Peste cuțit din inima ta, Mă sprijin. În genunchii cu vopsea roșie, Ar nisipul

Lacrimi pe care nu le mai am sunt așezate într-un șir de regrete. Le las acolo, pe ața timpului și încerc să mă gândesc cum s-au stricat toate firele așa, doar pentru un motiv. Lângă un bloc