Poezie
Amurg
1 min lectură·
Mediu
Era, candva, un amurg.
Un pumnal cosmic împlântat în inima cerului
Făcea să gâlgâie în eter sânge solar.
Și acel amurg ni se topea în priviri
Cum se topește-n gură o bucațica de zahăr,
Cum ne topim noi doi, iubito, uneori, unul in celalalt,
Cum ne topim negreșit fiecare-n neant,
Cum insuși neantul se topește in altceva,
In ceva înzestrat cu un superb amurg.
022.555
0
în rest frumos ai spus amurgului ce e \"pumnalul cosmic\"