Poezie
VREME DE SINGURÃTATE
1 min lectură·
Mediu
Copacii mari, copacii triști
Se-apleacă jalnic la pământ
Tu te cutremuri și șoptești
Eu nu aud nici un cuvânt.
Se-arată palidă și luna,
Tu tot pe mine mă privești
Și singur eu mă simt întruna
Copacii mari, copacii triști…
Vântul le macină frunzișul
Când frunze cad, nu te ferești
Însingurat e tot orașul.
Copacii mari, copacii triști…
002219
0