O lume uitată (7)

,,Cumpăr păr natural, doar în data de 04.06.2008.” M-am uitat nedumerită la afiș. Ce vrea să spună? L-am mai citit o dată. Aveam timp, semaforul arăta roșu. A, m-am dumirit, cineva face peruci și are nevoie de păr... ,, Eram venită de puțin timp la Oradea, îmi povestea bunica, și îmi purtam părul împletit așa cum purtau fetele venite de la sat, în două cozi, și cu panglică colorată, la capete. Eram mândră de părul meu lung și-l îngrijeam cu mult drag. Pe vremea aceea părul lung, la fete era o adevărată podoabă. Într-o zi, mă trimisese stăpâna cu un comision, nu mai știu unde, și am luat tramvaiul. Pe tramvai înghesuială. Când să cobor simt că mi s-a agățat părul în ceva. Mă uit în spate. Era agățat în nasturele de la paltonul unui bărbat. În timp ce-mi salvam părul din capcană, bărbatul se scuza: - Mă iertați de necazul pe care vi l-am pricinuit,dar n-am mai văzut păr atât de bogat și lung și am fost convins că e perucă. Am să vă spun adevărul, vi l-am agățat cu bună știință, fiind ferm convins că nu e părul d-voastră. De fapt eu cu asta mă ocup, fac peruci, și dacă vreți să vă vindeți părul v-aș putea oferi o sumă frumoasă. - Sigur, n-am fost de acord cu târgul, mi-a spus bunica. A oftat, apoi și-a continuat povestea: - Asta era înainte de a mă mărita. Când m-am măritat, obiceiul era să-ți faci coc și să-ți pui basma să se vadă că ai intrat în rândul femeilor măritate. Mie, când mi-au făcut cocul era mai mare decât capul, așa că a trebuit să-mi tai din el. Taică-meu a plâns când mi-au tăiat din păr, deoarece se mirase chiar și el de lungimea părului. Dacă treceam peste prag îmi ajungea până la călcâie, mi-a spus ea mândră. - După război m-am întâlnit cu fosta mea stăpână pe stradă, a continuat bunica. Era slabă și îmbătrânită de nu o mai recunoșteai. Când m-a văzut, m-a îmbrățișat și-a izbucnit în plâns. Am strâns-o și eu în brațe și am întrebat-o cum s-a descurcat în timpul războiului. - Vai micuța Kati, de câte ori te-am pomenit în Siberia, mi-a spus ea. Fetița mea a murit de frig. De câte ori mi-am spus, unde ești Kati să acoperi cu părul tău, trupușorul plăpând al copilului? A murit înghețată micuța mea, a mai șoptit fosta mea stăpână.,, Ochii albaștrii ai bunicii se umplură de lacrimi, chiar și după mulți ani, amintindu-și de oameni dragi ei, plecați prea devreme. - Nu mai plânge buni, am încercat eu s-o mângâi, mai bine povestește-mi lucruri mai vesele… Semaforul arată verde, gata cu amintirile, să vedem ce am azi de făcut.