Vorbește tu…

Nu-s vânturi și ploi răzlețe mai reci, ca acelea de cuvinte grele, ce pornesc vifornița văzduhului. Nu-mi place să mă acopere nori de plumb, iar cerul să nu aibă îngăduință. Îmi dogorește în iriși iubirea… Când tu vorbești, eu tac, Căci știu s-ascult – Implor zeii din priviri Să-mi dea o adiere de zâmbet Și să-mi pună la ferestre flori. Atunci voi fi mai frumoasă pentru tine; n-ai mai avea puterea să rostești nimic…