Treimea

Scena 1 Naratorul, Bătrînul, Tînărul, Copilul N: Tăcerea s-a cuprins lichid cu noaptea. Din lună cad misterele năvală. Cei trei, cuprinși de voluptatea Tăcerii, vrerea și-o găsesc egală De-a merge-n mersul lunii, sus, Spre a deschide ușa cea ovală; Că ușă pare, către ce nu-i spus. Și trece timpul unui ceas aproape Pînă voința li se-ntoarce-n trup. În ochii lor sclipind în mii de ape Lumina pămînteană urcă-n loc Iar punțile din suflet li se rup. \"Iată c-a fost și-al clipei lungi soroc!\" Rosti bătrînul, închegîndu-și glasul. \"Atît, numai atît ne fuse masul Și ne-am întors la fum, tocmai din foc.\" \"Bătrîne\" spuse tînărul spășit \"În noaptea ce-o urma, ne vom întoarce; Pentru o clipă, vrerea ne-am hrănit.\" B: Dar clipa asta-n urmă vrerea-mi stoarce; Îți e ușor - ai multe de trăit. T: De nu ai multe zile hărăzite Nu-nseamn-atunci că mai aproape ești? B: Un ghimpe-n mine îmi aduce vești Și-mi spune despre căile zărite Că sunt minciună, vis, neadevăr. Scena 2 Copilul singur De ce s-or fi certînd... nu pot pricepe... Și cum să spună una de-asta Bunul Că ce am văzut ar fi neadevăr... Mereu se ceartă; și-apoi cînd începe N-o lasă locului niciunul Că zici - acuș, acuș se iau de păr. Ia uite! Uite colo! Vezi? Mi s-a părut o stea... Dar nu mai e. Acolo, sus, cresc stele în livezi Și-acele coapte prea, cobor în paie. Se face-un negru-atuncea în pămînt Da\' negru rău, mai rău ca răul Și orișice-mprejur, fie și vînt Înghite-ntr-o clipită hăul De zici că-i nemîncat de-o săptămînă. Acolo lor le place mult să stea, Să prindă gaura aceea cu o mînă Și să se-ntrebe ce o fi în ea Mie nu-mi place; mie-mi place zborul. Scena 3 Batrînul, Tînărul T: Și-atunci ce este de făcut? Că tot ce am văzut în clipă La-ntors în toate se risipă Și graiul nost\' rămîne mut. B: Nu știu... Nu știu!... Doresc... Curînd, cît mai curînd să mor Că mă usuc, mă sting de dor După tot ceea ce iubesc. Și ca nebun, v-am tras pe voi Copil și tînăr - joc, amor Spre triști perți-aceștia goi Mînat de egoistu-mi dor. De-ar fi să pot, v-aș dezlega. T: Am vrut o vreme asta, tată, Dar sunt legat de calea ta Și tînăr nu-s mai niciodată. B: Dar el? Copil fără de vrere? T: Copilul nu există, tată... Precum ești tu, e o părere În soarta care mi-a fost dată.