necuvinte

Noaptea e luntre de spini cucernici , prosternati in nemiscare de la-ntemnitarile-n privirea celor dintai si pana-n contemplarile cele din urma.Tinte batute cu sarg ii sustin cupola pe care-si zamisleste luna stropii de lumina cernita-n buzele incestului , dorinta vesnica fara de care noaptea n-ar mai sadi-n inimi lacrima miasmului trecator. Si un mereu asemeni s-ar asterne-n toate , ne-ar purcede-n carne ofilindu-ne suflarea , ar muri fiorul de a trece , mantia celor ce vin n-ar mai fi siluita-n roua , in roseata bratelor asteptande , iar cenusa nepasaresc si-ar veghea trilurile nepornite. Noaptea-i ferice-n noi doar pentru ca are un sfarsit si acela laolalta serenisim in a se sfarsi.Ziua e fara de rost a nu porni , de-a nu se stinge , un preludiu al noptii si noaptea doar cale catre zi.Destul ca-s numai doua , ca tot am merge calatori sa ne ratacim privirea printre urmasii celestilor acolo unde pornirea de a se contopi nu e doar ideal fara aripi de izbanda , ci fapta in tot zamislire.