Roata

Din nefericire se inventase roata. Așa omul nu mai trebuia să pășească, se urca în car și înainta stând pe loc, mânând caii, iar mai târziu caii putere, tolănit în fotoliul din spatele volanului. Mersul pe jos era numai de la piață până la trăsnaia aia pe roți, îi zicea automobil și carele erau tot mai puține. În orașe locurile de parcare luaseră locul șezătorilor, fumul de la țevile de eșapament povestea despre motorul pornit, drept dovadă că oamenii se grăbeau, nu mai aveau timp să-l repornească la întoarcerea de la târg. Când își mai cumpăra câte unul o mașinărie din asta se reducea spațiul de pe șosele de atâtea roți, unele vara, altele iarna, ori mixte, să meargă și pe uscat și pe zăpezi. Dacă ar renaște cel ce a inventat roata s-ar sinucide, înveninat de vinovăție...