Poezie
Pădurea -joc-
1 min lectură·
Mediu
- Pădure, tu mereu mă sperii,
Iar graiul tău nu-l știu în veci
De te vorbesc după criterii
Când îmi duc pasul pe poteci...
- De-l vrei a ști te uită cum erai
Prea mă știai în toate pederost
Eu astăzi sunt cum ieri deloc n-am fost
Și mâine altfel voi cunoaște grai.
Te-afundă-n trupul meu, de vrei cunoaște
Și nu mă socoti doar după strai...
Însă nimic din ceea ce erai erai
În noul om atuncea nu s-a naște.
Nici grai, nici frică - vei uita mirarea.
Nici dor de mine nu vei mai cunoaște.
În sfintele-mi morminte vei intra ca-n marea
Ce își păzește ale sale moaște.
Vei ști de toate câte nu le știi
Dar drumul tău nu-l vei mai ține-aminte...
Cu toate-acestea zăvorâte-n minte
Să vii la mine, de va fi să vii.
00500
0