Poezie
senin
1 min lectură·
Mediu
în întrebare te dezlegi de vise
pe unde-i adevărul trăitor
și stelele ne mint cu-a lor lumină
că-s fără trup, pe cer veghind pământ
în noaptea care liniștea o zace
eu cu mirarea pân la miez pătrund
și dezgolindu-mi umbre de minciună
e îngerul un rest la banii mari
de-ajuns cât să plătesc Plecării Luntre
când lebăda la urmă va cânta
împovărat cu rostul cel de Parce
trișez la zar o încă o clipită,
femeie, tu m-ai făurit un Midas
tot aurul mi se întoarce împotrivă
dar dezlegat, de plumb îmi e avântul
Descartes, un zeu împovărat de stele
privirilor ni le trimite matematic
era și-un Kant, dar n-am merinde-ai da
necunoscându-i foamea de-ntuneric
ca să revin la noi, zbiera Cioran
spânzurătatea că e lucru magic
Nichita, în nenumărații cai
îți da galop în vene, minunato
de Eminescu? ce mai pot a zice
că-i mort dar încă-n noi trăiește azi
ni se despică geniul lui în bice
cum este el, uitat de-al lumii haz
și Kamadeva ne-nrola în paturi
de-a face dragoste când ni-i senin
00458
0