Poezie
trivială în vers alb
1 min lectură·
Mediu
pe gurile căscate ale cerului se grăieşte-n stele nefiindul
dedesubt verdele se joacă într-o copilărie
deasupra verdelui e un hram de culori de corole
şi toate, iubito, sunt ale tale
dansând între moarte şi viaţă,
moartea o ia înaintea vieţii că, de, din moarte te-ai născut
sucesc gâtul cocoşilor să poţi dormi
eu n-am trai de somn
doar număr frunzele femeilor uşoare
repede decojite de către ban
banul meu nu-l păstrez pentru ele ci pentru Luntre
că mă pot fute
şi pe degeaba, respectivei îi trag nişte versuri la mal
şi ea îmi permite ancorarea
nu ca la tine, când trebuie să-mi spăl mâinile gândului
să nu ia veun covid al cugetării
gânditor mă aplec peste carnea ta de neasemănare
cu mâinile, cu gura, cu măselele mele de beţiv
introduse până-n prăsele
în dimensiunea unică de vise a ta
eu ştiu, ţi-e mai simplu să mă laşi pe mâna femeilor uşoare
că dacă-ţi deschizi către mine pizda
deschizi şi gura pruncului care va veni
şi ţipetele lui ţi se înfig deja în timpane
mumă cerşetoare de linişte
ca în minţirea de a fi a stelelor
00664
0