Poezie
Sonet facil rimat
1 min lectură·
Mediu
Îţi este imnul răcnet de distanţă
Aproape de zenit cât de departe
Nadir fiind de tine mă desparte
A sorilor rotire-n eleganţă.
Ridic la Dumnezeu o rugă-n carte
Misivă călăuză de speranţă
Spre Paradis gândind în cutezanţă
Când împreună sta-vom la o parte.
Mi-e dor, femeie, de-ale tale-atingeri
Dar ca pe-o lună doar mă luminezi
Povestea însă nu cunoaşte stingeri.
Că-i Alb Harap ori Capra cu trei iezi
O rază-mi dai în basmelor convingeri
Iubito, doftor, sufletul să-mi vezi.
00604
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Sonet facil rimat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14176645/sonet-facil-rimatComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
