Poezie
în definitiv eşti urâtă
din amintiri
1 min lectură·
Mediu
iubirea e când mă dărâm rezidindu-mă în tine
ca într-o mănăstire a unei a doua viitoare putrefacţii
sângele tău dă de băut inimii mele, trag la măseaua emoţiei
respir prin aparatele pieptului tău
cheltuindu-mi pe fleacuri piatra topită a sufletului
ăla de stă buhav de dragoste pe prispa casei lui Dumnezeu
Domnul mă invită înăuntru, eu îi spun că mai aştept o bucată de existenţă
s-o mestec în gingiile tale
nu mai ai dinţi, ţi i-au dat jos pumnii fumatului
în definitiv eşti urâtă
dar dacă tot erai
am zis să te şi iubesc,
sunt spart ca după un joint cu fecale de divinitate,
mă dărâm până la capăt cu apă de foc
să mă reclădesc în tine
00770
0