Poezie
aberaţii albe
1 min lectură·
Mediu
materia renaşte-n maternitatea ploii
şi strig văzului tău naşte-mă!
naşte-mă să mă poţi privi,
ridicând de lacrimă cortina teatrul trupului meu să-ţi scalde retina
închis în materie sufletul tace o tăcere de plumb
chemând alchimii o tăcere de aur
miez de înţelepciune a naşte în pernele gata de a-l primi ale eternităţii
aceea cu ochii rotunzi de divinitate
în cercul ei hălăduind îngerii
când vin în teluric aripile lor se confundă cu ploaia
zborul lor e un argument al văzduhului
naşte-mă! îţi zic, femeie
naşte-mă fără tălpi să fiu constrâns a zbura
să devin unul cu sufletul propriu
aur lichid de soare deasupra de nor
ploaia de culoarea aerului să-mi hidrateze teatrul fără cortină al vieţii
uneori să-mi primenesc în morminte tăcerea
până la lăsarea luminii de veci
00707
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 128
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “aberaţii albe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14171991/aberatii-albeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.