Poezie
Rachiul singuratic îmi e însă
sonet
1 min lectură·
Mediu
Se sfâşie-adevăru-ntre aproape
Ori prea departe, înlesnind minciuna
Şi liniştea e grea cu vid întruna
Travaliul pietrei, tace pe sub ape.
Eu acordându-mi pe la umbre struna
În înţelesuri prin mister mioape
Aduc un sunet des, să mă îngroape
În tot a scrie ca întotdeauna.
Rachiul singuratic îmi e însă
Că-l beau în fără neam de megieşi
Şi lacrima-mi suspină-n sine, dânsă.
Tu intră, doar aşa, să poţi să ieşi
Prin bezna-n care-mi e lumina plânsă
Femeie, sânge pur de os plăieşi.
011.237
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Rachiul singuratic îmi e însă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14167126/rachiul-singuratic-imi-e-insaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FCFCFlorentin Cristian✓Frumoasă poezia, versul nu e chiar așa semănând a doină de jale datorită rachiului. Pe undeva se simte omul obișnuit să fie îndrăgostit deoarece asta e doina și dorul: dragostea până doare pe care o exprimi în ultimul vers
0