Poezie
reparadis
1 min lectură·
Mediu
licoare-mbătând, lacrima coborând în statuia obrazului tău
alături, senectutea tristeţii mele
îmbrăţişându-se cu braţe de întuneric
de alungat pe Dumnezeu eram
eu Adam tu Eva
făcându-ne singuri Eden
şi Dumnezeu muşcase din Mărul Raiului nostru
în Paradisul tristeţii noastre îngerii aveau aripile tăiate
apoi ne zideam Infernul din Cărămidă de întuneric
înghesuind acolo pe toţi Trei demiurgi siamezi
Frunza nu ne mai făcea nici un folos, am aruncat-o în braţele disperării
adulmecaţi de câinii Binelui şi ai Răului
în Zidirea noastră cu parfum teluric
lacrimile de pe statuile obrazului nostru ne dădeau iertare
mereu te năştea coasta senectuţii tristeţii mele
doar în amintirea morţii rezideam pe Domnul în Cer
să scăpăm cu fuga la El
001.003
0