Poezie
fecioară moartea
2 min lectură·
Mediu
fecioara aceea vine în fiecare noapte să mă întrebe dacă sunt pregătit
pentru veșnicie.
eu spun că nu, că-s tânăr și așa mai departe.
mormântul pustiu de mine se sapă cu fiecare clipită de an.
și când te gândești, în jurul lui toate mormintele sunt doldora de carne
amintind de ființe dragi...
doar eu mai țin fecioară moartea, cu himenul nepătruns de a muri
viața mea e o curvă, se arde cu tot lucrul rău
apoi face amor cu Binele
ori poate invers, îndemonizând sfinții,
pe ascuns de mine trimite ocheade morții să facă amor pe invers
doar așa, în unele clipe ale întunericului
iubirea mă ține la distanță
tu ești doar o umbră pe caldarâmul amintirii
singurătatea se joacă în poala gândurilor mele
un glonte de argint a ucis demonul de aur al Mărului nostru
când privesc spre Dumnezeu cu ruga
îmi picură sânge de adevăr din rană,
rana aceea veche a neantizării minciunii
miezurile se îmbracă în taine, straie aeriforme
enigma ține în coajă pui și fecioara moartea mă roagă să o fac femeie
pe când iubeam păcatul devenea o sacralitate
prin porii luminii transpiram orice întuneric
senilitatea se prefigurează ca mântuire
în pleoapa ochiului gândului închisă spre realitate
fecioară moartea vine la mine în fiecare noapte
să mă întrebe dacă sunt pregătit pentru veșnicie,
eu spun că nu, că-s tânăr și așa mai departe
!așteaptă fecioară, mai este vreme până să-ți împlânt pui în pântec
spre travaliul de a muri
001000
0