Poezie
eterogen
1 min lectură·
Mediu
copilăria nu ți se va mai întâmpla decât după moarte,
în banii lui Dumnezeu viața ta e mărunțișul veciei
așteptând a te vinde copilului din zori de mormânt
încă ființă, la senectute vei gusta dulcele înțelepciunii,
cel ce cariază minciuna în gura adevărului
penița îți tace doruri pe hârtie, doruri de copilărie
la județul păsărilor găsit vinovat de fără de zbor
oricum, dacă ai zbura ai avea soartă de ceară de Icar,
viața ta e viața unui sinucigaș în serie
puțin, în fiecare zi te omori cu vicii de singurătate,
sticla plină și paharul gol,
miezul vieții și nimicnicie,
în fiecare zi te omori cu a sta degeaba,
doar pata de stih de pe hârtie mai aduce aminte curgerea vremii
plătind din mărunțiș către copilărie,
în fiecare zi te vinzi pe o para chioară ochilor femeii din amintire
te vede Dumnezeu, băiete
nu te cumpăni în atrocitatea Mărului din oglinzile retrovizoare
mai bine frânge pâinea-n parbrizul către drumu-n ființă mâine
în autoturismul ăsta fără roată de rezervă,
dacă faci pană la una se duc dracului toate
și noaptea-ți rămâne să te păzească de lumină
001.147
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 184
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “eterogen.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14161047/eterogenComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
