Poezie

strigăt la zidul alb

2 min lectură·22 iulie 2021

Mediu

de ai fi strigat tăcerea nu mi-ar mai fi făcut atâta zarvă-n auz

și în ochi nu mi s-ar mai fi așternut atâta hârtie albă

îți zic, strigă!, să pot cuveni cerneala,

să răscumpăr din neclintire penița

te rog, strigă, să dărâm zidul ăsta alb din calea cuvântului

că multe nu am a spune dar mă mustră conștiința statului degeaba

cum necum iaca mi s-a mai întâmplat o slovă

și zidul alb s-a mai acoperit de strigăt

smuls de pe gura ta de muză

ca un cerșetor scormonesc prin gunoaiele eternității

mânjind hârtia cu rămășițele cuvintelor de la cina poeților mari

și iar îți zic, strigă-mi în cuvânt o ciosvârtă de poezie

să-mi hrănesc dorurile puține

stropi de întuneric au ciobit oleacă zidul alb

nu privesc pe hârtie-nainte că-mi albește noaptea cuvintelor

și iar mă trezesc în toiul nopții stihului

că n-am vis să îi dau demâncare

doar în somnul rațiunii monstruozitatea frumuseții poate ivi dumnezeu pe hârtie

frumusețea aceea a strigătului tău, muză

îl întârzii, așa că sculptez în zidul alb chipul tăcerii,

aruncând un ochi în urmă văd roșu de zadar în fața ochilor

mi-e îngrozit gândul de coșmarul neputinței

nu că mă laud, dar mi-"e ușor a scrie versuri"

că, vorba ceea, tot nu am nimic a spune

cititorule, cu greu am strigăt la zidul alb,

răcnet să-l dărâme spre folos

001.272

Ștefan Petrea. “strigăt la zidul alb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14156757/strigat-la-zidul-alb

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.