Poezie
apoi număram fluturii
1 min lectură·
Mediu
nu fugeam
pe la încheieturile clipei oasele timpului să nu iasă din matcă
apoi număram fluturii
în sensul că mă întrebam dacă pot măcar zbura,
prin văzduhul lui ieri ploua o tristețe
ades rămâneam în inima lui unu
oglinda îmi dădea cealaltă jumătate
singurătatea era un mod de a trăi unic
inegalabilă existență în pietre
tăcerii cunoscându-i graiul
în sensul că iubeam zideam rugăciune
iubeam umbra femeii din mine
așezată în pernele minții
zidește-mă, Doamne, poet
să pot fugi cu vorba la Tine
dezlegându-mi zborul
că stihu-mi are-n talpă strivite aripi
pășind prin văzduhul tristeții cu zborul cuvântului sterp
stau și mă-ntreb de la ce izvor pot lua apă de poezie
să-mi ud penița cu lumină și nemaifost
la județul hârtiei acuzat de cerneală
fug și zbor, zbor și fug,
injectabila muză îmi pleacă din sânge
apoi se mai inflamau rănile gândului, degrabă născătoare de eres
în erezii îmi era frig
lumina rară călăuzind spre întuneric
tenebrele îmi stricau liniștea văzului
pleoapa mi se așeza peste somn
apoi o ridicam, pătată de insomnie
nu eram nici înger nici demon, sunt om
tot mai adânc, mormântul, sub alunecarea anilor
001100
0