Poezie
Lumina din pahar
sonet
1 min lectură·
Mediu
Mă minți divin și îngeri ai la gură,
Ci-n zodia misterelor confuze
Sărutul zăvorăște-a tale buze
A nuntă, cântec, nașteri ce trecură...
În veac, deasupra clipelor ursuze
Te scald sfios în dragoste și ură,
Ci amforele-n duh ni se umplură
Dar, vai! Morminte-n carne-s călăuze.
Un imn de-amurg în lut când se ridică
Va lăcrima-n văzduh o ploaie-atunci
A ne-nălța ne prăbușește-n frică.
Și beat în a tenebrelor spelunci
Lumina în paharul meu se strică
De mai că-ți vine-n iaduri s-o arunci...
001.229
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Lumina din pahar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14139076/lumina-din-paharComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
