Poezie
femeia interioară
1 min lectură·
Mediu
meteahna tristeții tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer țin zeamă
în existența lichidă a tăcerii spre șoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ștergi praful din umbră, de pe tăișul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer
azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supraviețuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
ești cuvânt
și carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu
în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu știu a scrie
ce toți poeții au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul așezat, ca o pălărie pe creștetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate
001.229
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “femeia interioară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14137838/femeia-interioaraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.